Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Alunecări de teren la baza pârtiei de schi Luna Șes. Pagube însemnate

Astăzi, 5 aprilie, în cadrul unei ședințe extraordinare, membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență le-a fost adusă la cunoștință situația creată în urma producerii unei alunecări de teren la baza pârtiei de schi Luna Șes.

O comisie formată din reprezentanți ai Consiliului Județean, Serviciului Public Județean Salvamont, Instituției Prefectului, Direcției Silvice și Primăriei Negrești-Oaș, s-au deplasat la fața locului pentru a constata pagubele produse.

Ioan Șereș, directorul Direcției Tehnice din cadrul Consiliului Județean Satu Mare, a precizat că alunecarea  de teren care s-a produs la cota 660 de metri, a afectat terasamentul pârtiei de schi, drumul forestier Brada și o parte din pădure. Dacă nu se intervine la timp pentru remedierea problemei, există riscul de extindere a alunecării și opturarea cursului de apă a Văii Țiganului. În acest sens s-a propus întocmirea unei expertize geotehnice, prin intermediul căreia vor fi stabilite cauzele producerii alunecării, iar în funcție de acestea vor fi identificate soluțiile tehnice pentru redresarea situației.

Valoarea estimativă a lucrărilor necesare pentru stabilizarea și consolidarea masivului de pământ aflat în alunecare, este de 1 milion de lei.

5 comentarii

  1. Alex Răspunde

    Nu cred ca este bine sa belesti de copaci genul acesta de munte. E un con vulcanic, stratul de sol este subtire si se afla peste stratul de roca vulcanica. Frunzele cazute ale copacilor mai impiedica infiltrarile apei si nu se mai lubrifiaza zona de contact dintre stratul de sol si cel de roca. Sa speram ca fenomenele nu vor mai continua desi este greu de crezut.

  2. Pop Răspunde

    Crapă pământul de Rușine ca de 20 de ani se tot face pe pârtia aceia .

  3. Ardelean Răspunde

    Buna asta d-le Pop. Dar nu m-as mira ca madam primarita sa inaugureze cu mare fala alunecarea…..pana la urma e ceva si asta.

    • y Răspunde

      Dar nu crezi că alunecarea e opera ei? S-a defrișat acolo recent o parte, cică era pentru pistă obligatoriu. Deci madam F are tot dreptul să taie panglica la alunecare. Altă treabă e că nu văd cum vor stabiliza fenomenul și cum se va schia pe acolo. Dacă va fi zăpadă. Și la viteza de lucru din județ mă îndoiesc.

  4. Propritarul Răspunde

    De 14 ani se minte ordinar.Nu da madam primarita nici o situatie cu terenurile,care sunt cumparate cand vor fi utilitati si se va putea construi.?!!Trebuie facut urgent o asociatie sa dam in judecata Primaria Negresti,cu toate minciunile si furturile ce le au facut!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.