Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Cele mai noi colecţii ale designerilor sătmăreni. Între Scary Tales și povești de dragoste!

Cei mai importanţi designeri din Satu Mare îşi vor prezenta noile colecţii pe data de 27 aprilie, începând cu ora 19:00, la Casa Meşteşugarilor, într-o nouă ediţie a evenimentului Fashion’s Night Out. Organizatoarea evenimentului, Kariklea David, alături de o parte dintre designeri au prezentat câteva detalii, astăzi, într-o conferință de presă. Au participat Ioana Călin, Alexandra Catargiu, David Sebastian, Raluca Mureșan, Ramona Năprădean.

Ioana Călin îşi va prezenta noua colecţie, Infinity, care s-a bucurat de un mare succes la Bucureşti Fashion Week şi la Psychology Fashion Week.

CM – Creation de Mode va prezenta două colecţii total diferite, Scary Tales a lui Sebastian David, o colecție cu tentă gotică iar colecţia lui Cosmin Mureşan va cuprinde rochii inspirate din poveştile de dragoste din literatura universală.

Colecția Ramonei Năprădean este bazată pe schițe făcute în anul 1956, reinterpretate însă cu materialele zilei de azi.

La rândul ei, Alexandra Catargiu îşi va arăta noile creaţii, buchete pentru mirese, realizate din mărgele, care pot fi transmse din generaţie în generaţie.

În cadrul conferinţei, manechinele au prezentat câteva din noile ţinute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.