Ultima actualizare: ieri, 20:42
Locale

UDMR propune simplificarea procedurii de modernizare a drumurilor forestiere

Lucrările de modernizare a drumurilor forestiere – care adesea au rolul de rute ocolitoare, de decongestionare a traficului de pe drumurile județene și naționale – reprezintă o problemă pentru autoritățile locale, deoarece proiectele de modernizare și îmbunătățire al acestora se pot realiza doar dacă drumurile fac parte din domeniul public al autorităților locale.

Procedura de transfer a drumurilor forestiere din domeniul statului în domeniul public local s-a adeverit a fi foarte dificilă, iar modernizarea drumurilor, atât din fonduri nerambursabile cât și din fondurile proprii al autorităților locale, se poate realiza numai după finalizarea acestor proceduri.

UDMR a elaborat o propunere de modificare a reglementărilor în vigoare, care urmează să fie adoptată și de Camera Deputaților în calitate de for decizional și care vizează transferul, la cererea administrațiilor locale, a acestor drumuri în întregimea lor, din domeniul public al statului, mai exact, din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor, în domeniul public al administrațiilor locale. Totodată propunerea legislativă prevede că, administrațiile publice locale nu vor mai fi nevoite să compenseze domeniul public al statului după transferul de proprietate al acestor drumuri.

Deputatul UDMR din Satu Mare, Magyar Lóránd, membru în Comisia pentru agricultură din Camera inferioară a Parlamentului, și-a exprimat convingerea că această nouă reglementare va simplifica în mod semnificativ procedura de modernizare a drumurilor forestiere, ceea ce ar fi în beneficiul administrațiilor publice locale și ar încuraja turismul local.

3 comentarii

  1. Alex Răspunde

    Padurea si masina nu fac casa buna.

  2. y Răspunde

    Vai și săracul Verestóy n-a apucat minunea asta! Ce s-ar mai bucura acum!

  3. Rodica Răspunde

    Face ce face udmr-ul si iar ajunge la paduri ! Politica pasilor marunti dar siguri in toate domeniile de interes national n-o vede nimeni si nu-i cerceteaza , ei isi vad linistiti de planul lor , in timp ce guvernantii romani -cei mai prosti si fara caracter din toata istoria Romaniei- dorm in continuare ! Am si eu o propunere – nu legislativa , ce-i drept – sa plecam toti din tara , sa-i lasam sa-si faca facutele , ca oricum tot spre acelasi final ne indreptam ! Pana legile sunt facute pentru unele persoane si nu pentru aceasta tara , pana nu se respecta si se aplica corect , noi nu ne mai avem rostul aici ! Refuz sa mai platesc din banii mei niste talhari , ignoranti , jigodii fara urma de caracter !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.