Două zile de mișcare la Satu Mare! Campania Bucurie în mișcare se va desfășura în municipiul Satu Mare în perioada 19-20 mai 2018. Un program complex și diversificat îi așteaptă pe sătmăreni în acest weekend, dându-le șansa să se bucure cu toții, împreună, de roadele mișcării.
Bucurie în Mişcare România este cea mai mare campanie de promovare a mișcării de masă din România. Campania a demarat în anul 2012 și până în prezent a fost organizată în peste 25 de orașe din țară și în 4 orașe din Republica Moldova.
În perioada 5 mai – 10 iunie 2018, cea de a VII-a ediție a evenimentelor Bucurie în Mişcare va avea loc în 12 oraşe din România: Roman, Timișoara, Baia Mare, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Deva, Slatina, Galați, Ploiești, Craiova, Bacău și Arad.
Campania Bucurie se va desfășura la Satu Mare, după următorul program:
Zona I – Piața 25 octombrie
Sâmbătă,19 mai
10:00 – Deschidere oficială
10:15 – 10:45 – înscrieri Crosul Copiilor (5-9 ani și 10-14 ani)
10:30 -11.00– Invitație la Kangoo cu Melinda Donca
11:00 – start Crosul Copiilor
11:30 – Demonstrații ale luptătorilor din cadrul Poliției Județene Satu Mare
11.45 –Caravana Anima Show -spectacol pentru copii
12:00 – 20:00 Invitație la escaladă -cățărare pe panou cu Salvamont Satu Mare
12:45 – Premiere Crosul Copiilor
13.00 – Spectacol de percuție cu Cserey Csaba & Francisc Balogh
13.30-14.15 Zumba Fitness cu PrimaGym
14.15-15.00 – Street Dance cu Open Wings Studio
14.30- 17.30 Maratonul Jocurilor pentru Copii (6-14 ani) cu Clubul AWANA din Carei (concursuri pe echipe,alergare în saci, alergare in trei picioare, jocuri distractive)
15:00 – 15:45 Strong by Zumba cu PrimaGym 15:00 – 19:00 – Tenis de câmp cu Tout Antonia Xenia 15:00 – 16:00 – Bike for Food /Pedalezi și ești răsplătit cu ceva bun! – cu Cutezătorii Munților & Cercetașii României & Energy Kardio Club
16:00 – Demonstrații de Judo cu CSM Satu Mare, secția Judo
16:30 – Passion4Zumba cu Brigitte Tetran
17:00 – Demonstrație de karate cu sportivii de la Okinawa Dojo Satu Mare
17:30 – Kardio Kick Box cu Energy Kardio Club 18:30 –19.00 Bachata -prezentare& inițiere în dans-Passion4Salsa 19:00 – 20:30 – Concert folk cu Claudia Șerdan și Cezar Petrovici
Zona Verde – Malul drept al Someșului
12:00 – 20:00 – ture de caiac pe Someș cu CaiacSMile
Zonă de relaxare & board games
16:00 – 20:00 – Colț de Lectură cu Raluca Istrate de la Biblioteca Județeană Satu Mare 17:00 – 20:00 – activități cercetășești cu Cercetașii României
Duminică, 20 mai
10:00 – Invitație la Kangoo cu Melinda Donca
11:00 – Spectacol pentru copii cu Festiland 11:45 –12.30 deepWork cu PrimaGym 12:00 – 20:00 Invitație la escaladă -cățărare pe panou cu Salvamont Satu Mare 12:30 –12:45 – Demonstrații de judo cu Clubul Sportiv Unio Satu Mare
13.00 – Jandarmeria în acțiune – Activități demonstrative
13.30 –Demonstrație de scrimă cu Clubul Sportiv Satu Mare, secția scrimă
14:00 – 16:00 – Slow Bike cu Pro Racers
14.30-15.30 Bike for Food (Pedalezi și ești răsplătit cu ceva bun!)- Cutezătorii Munților & Cercetașii României & Energy Kardio Club
15:00 –Street Dance cu Open Wings Studio
16.00 –16.45 BAX Cross cu PrimaGym
17:00 – Zumba cu Bianca Zob, Andrea Jeromos & Hotca Ana Maria 17:45 – Dans modern cu Maria -Passion4Kids
18:00 – Functional Training cu Energy Kardio Club 19:00 – Spectacolul elevilor Școlii de Arte Satu Mare 19:45 – Premierea câștigătorilor întrecerii Caiac în familie
20:00 – Festivitatea de închidere.
Zona Verde – Malul drept al Someșului
12:00 – 16:00 – Ture de caiac pe Someș cu CaiacSMile
Zonă de relaxare & board games
14:00 – 16:00 – înscrieri pentru întrecerea cu Caiac în familie 16:00 – Start întrecere Caiac în familie
16:00 – 20:00 – Colțul de lectură cu Raluca Istrate de la Biblioteca Județeană Satu Mare 17:00 – 20:00 – Activități cercetășești /Centrul Local Cercetașii României
Pe parcursul celor două zile: turneu de fotbal cu C.S.Primavera Satu Mare, tir cu arcul, caravana de joacă cu Festiland (activități pentru copii între 4-10 ani), picturi pe față, concursuri și jocuri sportive diverse (activități pentru copii și tineri între 11-18 ani): fotbal target, schi pe asfalt, fun tenis, limbo, ștafetă, acqua challenge și alte surprize.
ZONA ECO
– Grădina Stea – expoziție cu vânzare legume bio produse de Asociația Stea
– Învățăm să reciclăm cu Alpin Recycling
– Stand de prezentare produse cosmetice din plante- Yves Rocher
– Expoziție cu vânzare sucuri naturale – Naturist ADM
Programul Bucurie în Mișcare România este organizat de Asociaţia 11even, cu sprijinul Kaufland România și cu implicarea a zeci de co-organizatori și parteneri locali.