Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Primarii din județ au fost băgați în ședință! Ultimatum din partea Pompierilor și Jandarmilor

Primăriile din preajma orașului Livada trebuie să urgenteze procedurile pentru obținerea avizelor necesare pentru funcționarea Serviciilor Voluntare pentru  situații de urgență, a declarat astăzi șeful ISU „Someș” Satu Mare, col. Nicolae Dima, în cadrul ședinței Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), care s-a desfășurat în orașul Livada.

La ședință, alături de membrii ATOP, au participat șefii de post și primari din 10 comune și orașe, respectiv Livada, Agriș, Apa, Botiz, Halmeu, Medieșu Aurit, Micula, Orașu  Nou, Porumbești și Turulung. Niciuna dintre aceste unități administrativ- teritoriale nu a prezentat până în prezent documentația necesară pentru a primi aviz pentru Serviciile Voluntare, iar termenul de obținere a acestuia este sfârșitul lunii iulie 2018.

Șeful ISU a cerut primarilor să trimită o informare referitoare la materialele achiziționate în acest an pe linie de  situații de urgență, pentru a avea o situație la zi cu dotarea comunelor din acest punct de vedere. În același timp, primarul orașului Livada, Pirics Arthur, și-a manifestat intenția de a înființa în oraș un punct de lucru al ISU „Someș” Satu Mare, iar în acest sens a declarat că pune la dipoziție o clădire care să poată fi dotată pentru acest tip de activitate. Înființarea unui astfel de punct de lucru ar reduce timpii de intervenție în localitățile din preajma orașului Livada, în cazul unor situații care necesită prezența pompierilor.

Tot în cadrul ședinței ATOP, inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Satu Mare, col. Ovidiu Adrian Popa, i-a informat pe primari că trebuie să solicite sprijinul IJJ, cu 2 săptămâni înaintea organizării manifestărilor cultural -artistice care au loc în aer liber. Pentru ca aceste evenimente să se desfășoare fără incidente, IJJ Satu Mare va apela și la sprijinul Brigăzii Mobile a Jandarmeriei Cluj.

Șeful Jandarmeriei sătmărene a mai spus că organizatorii trebuie să țină cont de un alt aspect important la astfel de evenimente, referindu-se aici la legalitatea utilizării dronelor. Este interzis ca aceste aparate să fie folosite fără aviz și aprobare de zbor de la Autoritatea Aeronautică Română, dacă au mai mult de 1,5 kilograme. Cele care depășesc această masă sunt considerate a fi aparate de zbor, iar folosirea lor fără a deține autorizațiile necesare, este pedepsită de lege.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.