Cazul unei familii care trăiește în niște condiții mizere în municipiul Satu Mare a fost scos la iveală de Ovidiu Zimbru, sătmăreanul care s-a făcut remarcat datorită acțiunilor sale umanitare. O mamă și doi copii, de cinci, respectiv nouă luni, trăiesc într-o sărăcie lucie, într-o casă dărăpănată de lângă digul Someșului, în spatele supermarketului Lidl, fără apă curentă ori energie electrică. Dar ce este și mai trist, este faptul că cei doi copilași nu au parte de hrană!
Ovidiu Zimbru face un apel către toți cei care au posibilitatea să dea o mână de ajutor acestei familii neajutorate care trăiește de o bună perioadă într-o mizerie greu de imaginat.
,,Fac un apel la voi. E vorba de aceste două suflete care stau în niște condiții mizere, greu de suportat. Am reușit să aprovizionăm cu hăinuțe, dar restul încercăm mâine. Doamne ajută!”, este apelul făcut de Ovidiu Zimbru.