Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

A apărut virusul West Nile la Satu Mare. Feriți-vă de ţânţari!

Direcţia de Sănătate Publică Satu Mare a anunţat în urmă cu câteva momente că a fost confirmat virsului West Nile la Satu Mare.

Principala cale de transmitere a acestei infecţii la om este prin înţepătura de ţânţar. Femeia este de vârstă medie, din localitatea Porumbeşti şi nu a ieşit recent din ţară. Ea se află sub supraveghere în Spitalul Judeţean.

Persoanele infectate pot fi fără simptome, sau pot prezenta simptome similare unei gripe uşoare: febră, cefalee, mialgii, stare de rău, greţuri, vărsături, eventual cu fenomene eruptive cutanate. De asemenea, pot apărea şi forme grave cu simptome neurologice, prezentând tablou clinic de meningită sau meningoencefalită, aceste forme severe apărând mai ales la personae de vârstă înaintată.

Nu există un tratament specific al acestei boli şi nici un vaccin care să o prevină. Măsurile de protecţie împotriva ţânţarilor sunt cele care pot servi la evitarea infectării.

Recomandările pentru populaţie sunt următoarele:

– Să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mânecă lungă şi pantaloni lungi

– Să utilizeze substanţe chimice repelente împotriva ţânţarilor (spray-uri speciale care se pulverizează pe haine şi pe piele şi ţin la distanţă insectele)

– Să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă, folosind plase de protecţie la ferestre

– Să utilizeze substanţe insecticide în locuinţă şi în jurul locuinţei

– Să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei şi uscarea pivniţelor

– Să îndepărteze recipientele de apă stagnantă şi gunoiului menajer

– Să evite vizitarea zonelor turistice cu bălţi şi alte ape stătătoare, deltă, mlaştini, sau să își ia măsuri de protecţie sporite, adecvate pentru evitarea înţepăturilor de ţânţari.

 

 

12 comentarii

  1. Marinaru' Ungur Răspunde

    Bravo Gabor si UDMR!!! Anu asta nu ati sprayat prin cartiere. Pesta porcina ii peste tot acuma vine si cacatul asta. Dati-va foc!!!

    • avut Răspunde

      dacai ai putea si citi, ar fi mai bine. In articol se spune ca femeia afectata de boala e din Porumbesti. Ce dreaq sa faca primarul din Satu Mare acolo? nu are destula treaba aici?

      • Marinaru' Ungur Răspunde

        Si tantarul avea resedinta tot in Porumbesti si nici nu a parasit domiciulul de anu trecut.
        Pot sta linistit atunci. Multumesc

  2. ElSIEa Răspunde

    Să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mânecă lungă şi pantaloni lungi

    32C cu maneca lunga si pantaloni lungi :))

  3. Florin Răspunde

    Poate ii trezește cineva si pe cei din Primărie și Consiliul Judetean. Lasati-o mai moale cu distracțiile si faceti-va treaba. Cu banii pe aceste manifestări ati putea face si lucruri utile. Parca sunt prea multe deja.

  4. Carmen Răspunde

    In Gradina Romii tintarii vor fi capturati bucata cu bucata.Prietenii stiu de ce…

  5. comentator Răspunde

    Acum urmează virusul Est Bagdad?

  6. Riki Răspunde

    Cineva s-a ocupat de stropirea contra tantarilor in oras? E plin peste tot!

  7. Alex Răspunde

    Nici la aceasta boala nu exista vreun vaccin, exact ca si la pesta porcina. Unde loveste? -acolo unde sistemul imunitar e mai slab. Nu poti sa nu remarci un pic de similitudine cu molimele biblice, vin pe rand, lovesc pe toti, nu exista metode eficace impotriva lor. Suntem in fata unui experiment climatic total nepregatiti, cu alte cuvinte suntem la mana Bunului Dumnezeu. Probabil nici Diavolul nu sta cu mana-n san si pregateste ceva si mai grozav, vreun virus, vreo bacterie, vreo insecta sau vreo alta dracovenie de-a lui tocmai buna sa ne nauceasca atunci cand ne este lumea mai draga. Colac peste pupaza apar protestele sociale induse de unii cu interese inguste, subrezind mult capacitatea autoritatilor de a rezolva problemele aparute. Nu vreau sa fiu cobe insa mi se pare ca patimele noastre sunt abia la-nceput.

  8. Pici Răspunde

    Țânțarii transmit maladii de când pământul. S-au trezit biofleșcarienii aștia să studieze arta suptului acum și să ne amintească prericolul sugătorilor. Așa înțeleg unii să-și justifice salarile încasate. Dar pentru pesta porcină plătim alte state ue să ne facă studii biologice.

  9. Alex Răspunde

    @Pici. Asa o fi cu tantarii insa mi se pare ca cel care raspandeste virusii acestia inediti pe la noi este tantarul-tigru, probabil sosit de curand pe plaiuri mioritice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.