Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Tânărul înecat era agent de pază. Mesaje îndurerate ale prietenilor

Tânărul sătmărean, în vârstă de 22 de ani, care a murit în seara zilei de marți înecat într-un lac este Daniel O. Băiatul locuia în Băbășești, terminase cursurile la Liceul cu Program Sportiv și lucra ca agent la o firmă de pază din municipiul Satu Mare. Era un tânăr fericit și cu ambiții mari, iar vestea morții sale a venit ca un adevărat șoc pentru toți cei care l-au iubit și l-au cunoscut. 

Prietenii și apropiații nu se pot opri din a scrie mesaje sfâșietoare, exprimându-și astfel durerea care i-a copleșit:

,,Nici nu știu cum să încep acuma câteva zile am vorbit că abea așteptăm să înceapă școala si tu deja ne-ai părăsit pe toți Doamne Dani de ce ? Ești prea tânăr că să pleci la cer dar oriunde ai fi mereu o să te purtam in sufletele noastre o să ne fie tare dor de tine”.

,,Cuvintele nu isi mai au rostul, orice as spune nu te mai aduce inapoi dar ai fost unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am cunoscut iar ca prieten ai fost mereu cu un pas mai mult. Dumnezeu sa te odihneasca in pace!

,,Dormi in pace, suflet blând!!!…mult prea devreme”.

Reamintim că tânărul în vârstă de 22 de ani din Satu Mare se afla în vacanţă în staţiunea Sovata, alături de iubita lui şi un alt cuplu. Aseară au mers să se răcorească în lacul Paraschiva, iar băiatul ar fi sărit de câteva ori în apă, spun martorii. Şi, la un moment dat, nu a mai ieşit la suprafaţă. Panicaţi, prietenii lui au sunat la 112.

Alertaţi, pompieri, medici şi salvamontişti au ajuns imediat la fața locului. Şi, după mai bine de jumătate de oră de căutări, bărbatul a fost adus la mal.

Medicii au încercat să îl readucă pe tânăr la viaţă, dar în zadar. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morgă pentru necropsie. Între timp, anchetatorii continuă cercetările şi vor să afle şi dacă nu cumva scăldatul este interzis în zonă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.