Ultima actualizare: azi, 12:48
Locale

FOTO. Tragedie într-o familie din Satu Mare. Un tânăr, de 22 de ani, s-a înecat într-un lac

Vacanța s-a încheiat tragic marți seară pentru un tânăr, de 22 de ani din Satu Mare. Acesta, aflat în stațiunea Sovata, a fost înghițit de apele unui lac, unde a mers la scăldat cu iubita și doi amici. Scafandrii l-au căutat mai bine de jumătate de oră, însă, când l-au găsit, a fost prea târziu, murise deja, informează Știrile Protv.

Tânărul în vârstă de 22 de ani din Satu Mare se afla în vacanţă în staţiunea Sovata, alături de iubita lui şi un alt cuplu. Aseară au mers să se răcorească în lacul Paraschiva, iar băiatul ar fi sărit de câteva ori în apă, spun martorii. Şi, la un moment dat, nu a mai ieşit la suprafaţă. Panicaţi, prietenii lui au sunat la 112.

Alertaţi, pompieri, medici şi salvamontişti au ajuns imediat la fața locului. Şi, după mai bine de jumătate de oră de căutări, bărbatul a fost adus la mal.

Medicii au încercat să îl readucă pe tânăr la viaţă, dar în zadar. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morgă pentru necropsie. Între timp, anchetatorii continuă cercetările şi vor să afle şi dacă nu cumva scăldatul este interzis în zonă.

Sursa foto: Știrile Protv

 

2 comentarii

  1. unu Răspunde

    cum se numeste tanarul??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.