Ultima actualizare: azi, 12:48
Locale

FOTOGALERIE. Diplome de recunoștință pentru meșterii care păstrează tradiția în Țara Oașului

Meșterii și producătorii tradiționali prezenți la a doua ediție a Târgului de produse tradiţionale, meşteşugăreşti şi artizanale ’’Produs de Oaş și Maramureş’’ au fost recompensați, joi, cu o diplomă din partea primarului Aurelia Fedorca și a managerului cultural Natalia Lazăr.

”Vă felicit pentru că reușiți cu fecare zi să realizați produse tot mai frumoase, mai ingenioase și tot mai gustoase. Numărul mare al negreștenilor care v-au vizitat în această perioadă standurile demonstrează cu prisosință că nu am greșit atunci când am organizat acest târg”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Meșterii și producătorii prezenți la târg s-au declarat foarte mulțumiți de cererea de pe piață, precizând că vor fi prezenți negreșit și la ediția de anul viitor. Organizat sub brandul Zestrea Oașului, începând cu 1 august, târgul a reunit zilnic în Parcul Central din Negrești-Oaș aproximativ 20 de meşteşugari și producători tradiţionali din Ţara Oaşului și din Maramureș.

Aceștia expun la vânzare produse meşteşugăreşti şi artizanale, precum covoare, ceramică, lemn, sticlă, piele, păpuşi, podoabe populare, dar și produse tradiţionale și bio – carne, lapte, prăjituri, miere, sucuri naturale, gemuri, plante medicinale şi terapeutice.

Scopul târgului este de a consolida comunitatea meșteșugarilor și artizanilor din zonă și de a stimula dezvoltarea meșteșugurilor tradiționale din Țara Oașului.

Târgul se va încheia sâmbata, 11 august, în zona stadionului, acolo unde negreștenii vor fi invitați la o seară românească autentică în cadrul spectacolului național ”Toți K 1 pentru România – Unirea, Visul unei Națiuni”.

Organizatorii târgului sunt Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, Casa Orășenească de Cultură și Muzeul Țării Oașului, în parteneriat cu Asociația Produs de Maramureș.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.