PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Cursa TAROM Satu Mare – Constanța, un succes deplin: 22 de zboruri, peste 800 de pasageri

870 de pasageri s-au bucurat, în acest sezon estival, de posibilitatea de a ajunge pe litoralul românesc prin intermediul curselor aeriene Tarom, direct de pe Aeroportul Internațional Satu  Mare. Ultima cursă spre Constanța a decolat ieri dimineață la ora 09.00, iar aeronava care i-a adus pe ultimii pasageri de la mare, a aterizat pe Aeroportul din Satu Mare la ora 11.05.

În perioada 3 iulie – 14 septembrie 2018, au fost operate 22 de zboruri dus-întors cu aceste destinații, câte 9 zboruri în lunile iulie și august și 4 zboruri în luna septembrie. În toată această perioadă, cursele s-au desfășurat cu 2 frecvențe săptămânale, în zilele de marți și vineri, durata zborului fiind de o oră și 40 de minute.

Vânzările biletelor pentru ruta Satu Mare-Constanța / Constanța-Satu Mare, s-au bucurat de un mare succes, fiind o destinație mult dorită de sătmăreni și de alți pasageri din regiune. În cele două luni și jumătate de operare pe această rută, gradul mediu de ocupare a locurilor a fost de 82,4%.