Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

FOTO. Luptătorii Serviciilor de Acţiuni Speciale, antrenați dur la Satu Mare

Luptătorii Serviciilor de Acţiuni Speciale Satu Mare şi Maramureş au efectuat un stagiu comun de pregătire, la Satu Mare, în perioada 24 – 28 septembrie, beneficiind de expertiza unui instructor al trupelor speciale din Slovacia.

„Mascaţii” reprezintă forţa de intervenţie poliţienească de primă urgenţă în cadrul unei misiuni cu un grad mare de risc. Atunci când nu sunt solicitaţi să intervină la descinderi sau să prindă infractori periculoşi, zilele luptătorilor încep întotdeauna cu antrenamente.

Pe tot parcursul acestei săptămâni activitatea luptătorilor din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Satu Mare a fost concentrată în forma unui  stagiu de pregătire ce a vizat activităţi în domeniul pregătirii fizice,  tacticilor de intervenţie, tragerilor şi tehnicilor speciale de luptă.

În colaborare cu luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale Maramureș au fost organizate mai multe exerciţii demonstrative de intervenţie. Situaţiile prin care luptătorii au trebuit să treacă au fost diferite: asigurarea şi luarea cu asalt a unui imobil în care s-au retras suspecţii unui jaf armat, intervenţia în cazul luării de ostatici într-o sală de sport şi anihilarea persoanei înarmate în cazul unui „active shooter”. Exerciţiile, la care au participat 35 de luptători, s-au desfăşurat în localităţile Apa şi Seini.

Antrenamentele dure, intervenţiile la limită, faţă în faţă cu infractori periculoşi, tragerile cu armament în condiţii de oboseală fizică şi stres sunt doar câteva dintre coordonatele care definesc trupele de intervenţii speciale. Cooperarea dintre luptătorii celor două judeţe, care pot necesita sprijin reciproc, dar şi experienţa oferită de instructorul slovac a făcut posibilă atingerea obiectivului urmărit: perfecţionarea deprinderilor de intervenţie la astfel de acţiuni speciale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.