Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

VIDEO. Noua sondă de la Moftin, în linie dreaptă. Serinus anunță încheierea operațiunii de forare

Serinus Energy anunță încheierea campaniei privind forajul noii sonde 1003 de la Moftin. Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții companiei, operațiunea a fost încheiată la finalul lunii trecute, puțul având o adâncime de foraj de 1.600 de metri.

Dispozitivul de foraj a fost eliberat, iar în perioada imediat următoare se va trece la efectuarea finalizării sondei. Analiza efectuată în timpul operațiilor de foraj au identificat șase zone Pliocene cu gaze în 5 zone stratigrafice. În plus, față de A1, A2, și nisipurile A3, care au fost testate anterior în puțurile Moftinu – 1001 și Moftinu – 1007, puțul indică, de asemenea, zone potențiale de gaze care nu au fost încă testate. 

Compania Serinus Energy intenționează să perforeze și să testeze noile zone identificate în timpul operațiunii. Astfel, se așteaptă ca operațiunile de finalizare și testare să dureze aproximativ două săptămâni. 

Reamintim că firma care deţine sonda de la Moftin efectuează deja teste pentru a intra în producţie. Astfel, potrivit pompierilor sătmăreni, au loc teste controlate de producţie. Arderea este una controlată, echipa de lucru fiind la faţa locului. Flăcările se văd până pe DN 19 şi chiar din unele zone din Moftin.

https://www.youtube.com/watch?time_continue=2&v=JkDMu884E3k

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.