Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Gabriel Leș, despre CNCD: ,,Această anomalie instituțională trebuie să dispară”

Senatorul sătmărean Gabriel Leș trage un puternic semnal de alarmă cu privire la pericolul apariției unor teze, care ,,promovează la scenă deschisă dizolvarea conceptului de familie”. Mai mult decât atât, fostul ministru al Apărării, a lansat un atac către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Redăm în continuare poziția senatorului sătmărean:

,,Observ tot mai adesea cum în numele toleranței, avatarii unei ideologii reprobabile nu fac altceva decât să îngrădească libertățile celor mulți. Dictatura corectitudinii politice începe să devină normă, în vreme ce poliția gandirii și-a găsit inclusiv parteneri instituționali. Aflăm de curând că CNCD și-a extins aria de manifestare dincolo de cenzura cu care se îndeletnicește în spațiul public, asumându-și rolul de curea de transmisie a propagandei neomarxiste în școlile românești.

Este absolut regretabil că trebuie să trecem prin acest deșert ideologic în care evidența, adevărurile firești, trebuiesc reacreditate. Avertismentul biblic (nu că aș putea vreodată să pun la îndoială ce scrie Biblia), conform căruia vom pierde înțelepciunea și abilitatea distingerii între bine și rău pare să capete sens astăzi mai mult ca niciodată. Dictonul marxist conform căruia religia ar fi opiul popoarelor m-a revoltat teribil, dar la fel de preocupat sunt de faptul că marximul/neomarximul începe să devină opiul intelectualității de rit nou.

Este foarte periculos să lăsam aceste teze care promovează la scenă deschisă dizolvarea conceptului de familie, îndepărtarea individului de credință ca formă de emancipare, sau anatemizarea oricăror sentimente patriotice să zburde nestigherite în societatea românească. Ba mai mult decât atât, am ajuns să plătim din bani publici o instituție publică, precum CNCD, care pare desprinsă dintr-o distopie orwelliană. Această anomalie instituțională trebuie să dispară de îndată. Promovarea agresivă și fără discernământ a unei ideologii insidioase camuflate în valori și principii pseudo-liberale va conduce la reacții dure din partea societății, al cărui mecanism de autoreglare nu poate fi anihilat. Este de ajuns să realizăm un inventar succint al curentelor populiste și eurosceptice din Europa zilelor noastre pentru a înțelege că asaltul ideologic demarat va genera efectul contrar.

Nu pot vedea o Românie modernă împlinindu-se în afara Uniunii Europene și a NATO, însă tocmai de aceea este important să nu lăsăm tot soiul de dogme patologice să împieteze parcursul firesc al națiunii române pe calea occidentalizării. Țara noastră trebuie sprijinită să se dezvolte conservându-și zestrea identitară pentru ca România nu este o entitate fără chip căutând numai să se adape din bugetul Uniunii Europene, ci este o națiune vie, vibrantă care are multe de dăruit și arătat în acest mozaic al națiunilor.

Sper să ne recăpătăm echilibrul și generozitatea sacrificate pe câmpul de luptă ideologic în contextul referendumului de acum două săptămâni. Să reflectăm onest, să asimilăm lecțiile învățate și să mergem mai departe împreună”.

8 comentarii

  1. flortin Răspunde

    de unde ai copiat textul, mars la pupat de moaste

  2. Rodica Răspunde

    Ce frumos le zici , parca-s citate ! Da stii ceva , toate anomaliile astea au aparut odata cu voi ! Dispareti voi din peisaj (cel politic , sa nu intelegeti altceva) si dispar si anomaliile !

  3. Adrian Cozma Răspunde

    Esti sluga Turului Ciocan!

  4. y Răspunde

    Eu numai nu înțeleg cum poate îngrădi ”libertatea celor mulți”, ca să-l citez pe pseudomonstrul sacru al gândirii secolului 21 adică pe nenea Leș, orice ideologie chiar minoritară, pentru că este clar minoritară. Tocmai ideea de democrație în înțelesul actual se bazează pe libertatea și gândirea individuală nu pe cea agreată de pesedei, adică de cea de turmă. Dar cui să explici asemenea lucruri când acest individ se ghidează în treburile lui de zi cu zi după o carte scrisă acum mai bine de 2000 de ani!
    PS. Anomalie sunteți voi, cei cu capul în nori și cu pensii și alte drepturi speciale căpătate pe spinarea omului cu bun simț! Când veți termina odată pentru totdeauna sfidarea propriului vostru electorat, atunci va fi momentul 0 al normalității. Eu v-aș ”dota” cu niște microfoane ca să audă electoratul vostru fidel cum faceți voi așa-zisa politica mare.

  5. Nha Răspunde

    Cred ca-i in offside – lesu asta ! Bha , te- a lasat dragnev sa comentezi ?!

  6. cârcotaş Răspunde

    Dacă era referendum pe tema interzicerii cultelor neoprotestante ar fi fost aceeaşi prezenţă şi acelaşi rezultat.Nu vreţi să încercaţi d-le Leş?

  7. cetatean Răspunde

    Parca ai inebunit sau asta e metoda cu care distrageti atentia de la adevaratele probleme ale tari . Terminati cu prostiile astea ieftine si ocupativa de problemele adevarate nu o tot scalda ca prostu cu familia ca familia e ok dar sa scumpit exagerat motorina si mancarea si gazul a mai aparut cateva taxe a crescut salariul doar pe hartie avem un premier marioneta care nu are nici o calitate care sa-i justifice numirea de premier al Romaniei etc iar voi nu stiti cum sa-l scoate-ti pe Dracnea de la bulau si cum sa va ascudeti in spatele popilor cu probleme imaginare < chiar nu va e rusine !

  8. Roland Răspunde

    O traim acum si pe asta, grija unui nimeni din parlament, viitor pensionar special, de banul public. Cata ipocrizie si nerusinare. Versurile astea nu sunt nascocite prin neuronii sai preocupati de anomalii, cel mai probabil s-a bazat pe un copy-paste din scripturile sale neoprotestante. Il asigur pe slugoi ca vom scapa intr-un final de anomalii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.