Ultima actualizare: azi, 18:17
Locale

Teatrul de Nord, invitat la ediția specială a Galei Naționale a Comediei – Galați 2018

Teatrul Dramatic “Fani Tardini” organizează Gala Naţională a Comediei – Galaţi, 2018, care se desfăşoară în perioada 4 octombrie – 4 noiembrie în oraşul de la Dunăre.

Este o ediție specială, jubiliară, dedicată celei de-a XXX-a ediții a acestui traditional eveniment, cu un program care cuprinde reprezentații ale celor mai bune spectacole de gen ale trupelor de teatru profesioniste din țară.

Teatrul de Nord participă la această sărbătoare cu spectacolul ”Consiliu de familie” de Cristina Clemente, regia Theodor-Cristian Popescu, programat marți 30 octombrie, la ora 19.00, în sala mare a Teatrului ”Fani Tardini”.
Gala Naţională a Comediei – Galaţi, 2018 este cea de-a XXX-a ediţie a Festivalului Naţional de Comedie de la Galaţi, organizat pentru prima dată în 1976 sub titulatura “Colocviul despre Arta Comediei”. Prin excepţie, ediţia de anul acesta durează o lună şi are caracter necompetitiv.

„Teatrul Dramatic Fani Tardini a fost primul teatru din România care a organizat un festival de comedie. A fost un prilej de deschidere şi a devenit rapid una din cele mai importante manifestări teatrale, ce reunea regizorii, actorii, criticii şi dramaturgii momentului.

Programul Galei Naţionale a Comediei – Galaţi, 2018 include 32 dintre cele mai bune comedii, produse de teatre din Bucureşti, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Brăila, Buzău, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piatra Neamţ, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Sf. Gheorghe, Suceava, Tg. Mureş, Turda, dar şi din Chişinău (Rep. Moldova). Selecţionerul festivalului este Doina Papp. Sărbătoarea comediei este completată de o suită de evenimente culturale de ţinută, precum lansări de carte, ateliere de teatru, colocvii şi conferinţe, toate susţinute de mari artişti ai teatrului.

http://www.fanitardini.ro/editii-festival/2018/
https://www.facebook.com/TeatrulDramaticFaniTardini/

CONSILIU DE FAMILIE de Cristina Clemente
Traducerea: Luminița Răuț-Voina
Regia artistică: Theodor-Cristian Popescu
Scenografia: Bogdan Spătaru
Light design: Lucian Moga
Concept percuție: Cserey Csaba
Distribuția: Jimena – Ioana Cheregi | Gonzalo – Romul Moruțan | Ramon – Radu Botar | Mariana – Anca Similar |Nicolas – Andrei Stan

”Prin Consiliu de familie, propunem publicului zona de intersecție a două teme ce preocupă societatea contemporană în cel mai înalt grad: familia și democrația.

Scena reprezintă o casă în care familia s-a mutat recent. Fiecare membru al familiei tinde să ocupe acest spațiu pentru ceea ce-l interesează pe el/ea, pentru o activitate specifică. O desfășurare a feluritelor acțiuni. Un fel de hală, de spațiu modular modificabil în funcție de intențiile fiecăruia. O casă ca un front de lucru. O casă ca un câmp de luptă.
Democrația ca formă de administrare a activităților acestei familii apare astfel ca o necesitate: un spațiu al dialogurilor, al negocierilor, al compromisurilor, care întrerup temporar cacofonia acțiunilor, încercând să descopere principii de organizare acceptate majoritar, dacă nu unanim. Lucru adesea complicat, uneori imposibil. Iar când membrii familiei dovedesc indiferență, egoism și rea-credință, calea spre dictatură devine singura opțiune”, afirmă Theodor-Cristian Popescu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.