PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Șofer, căutat pe Facebook. A lovit un biciclist și a fugit de la fața locului

Un șofer este căutat pe Facebook după ce a lovit cu mașina un biciclist și a fugit de la fața locului. Incidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 6.00, pe Bulevardul Independenței din Micro 17.

Biciclistul circula pe partea carosabilă, moment în care a fost acroșat de o mașină. Șoferul mașinii a fugit de la fața locului, iar victima, zbuciumată de la lovitură, nu a reușit să vadă numărul de înmatriculare al mașinii.

Acum, familia victimei, îl caută pe șofer pe Facebook.

”A văzut cumva cineva un accident în dimineata asta, 26.11.2018, in jurul orei 6:00 pe Bulevardul Independentei din Micro 17? O bicicletă a fost lovită de o masina și șoferul a plecat”, este mesajul postat de un apropiat al biciclistului.