PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Cătălin Cherecheș anunță Alianța Transilvaniei de Nord. Asociere între Baia Mare, Zalău și Satu Mare

După ce Alianța Vestului a devenit oficială, primarul municipiului Baia Mare lansează o nouă alianţă inedită: Transilvania de Nord. Acesta susține că în acest moment are în lucru un proiect de asociere între mai multe municipii și orașe din nordul țării, printre care Baia Mare, Satu Mare şi Zalău.
„Noi, municipiul Baia Mare, am inițiat o astfel de asociere care se va numi Transilvania de Nord, cu Baia Mare, Satu Mare, Zalău, Carei, Sighetu Marmației, Seini. Ideea pe care mergem este cea a infrastructurii, drumul rapid Baia Mare – Satu Mare, cu centura municipiului Baia Mare, drumul rapid Baia Mare – Zalău, care să se intersecteze în Autostrada Transilvania. Avem deschiderea spre Ucraina, cu un pod de mari dimensiuni. Aceste puncte strategice sunt prevăzute în Masterplanul pentru Transport”, a precizat Cătălin Cherecheş, potrivit proiect100.ro.

Primarul vrea să aducă şi Consiliile Judeţene în aceste structuri asociative, pentru că foarte multe unităţi, cum sunt de pildă aeroporturile, sunt în subordinea consiliilor.

„În România funcţionează foarte multe asociaţii intercomunitare pe apă, deşeuri etc dar ele sunt la nivelul judeţelor. Vrem să le transformăm la nivelul unor regiuni. Automat şi populaţia din Baia Mare merge la o fabrică din Satu Mare şi are nevoie de drum. Suntem punct nodal între România, Ungaria şi Ucraina. Şi cunoaşteţi interesul UE pentru Ucraina. Iar drumurile nu sunt dezvoltate la capacitatea dorită”, a mai spus edilul din Baia Mare.

Edilul din Baia Mare a precizat că dezvoltarea ţării trebuie să fie una coerentă. „Este foarte util să nu ne uităm doar în curtea noastră. Trebuie să vedem cum e în Nordul Transilvaniei, în Nordul Moldovei, în Dobrogea şi aşa mai departe astfel încât dezvoltarea economică să fie coerentă, încât să se dezvolte şi celelalte politici de educaţie, programe sociale etc”, a precizat Cătălin Cherecheş.

Exit mobile version