Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Război pe faţă. PSD către Coica: Se războiește cu propriul trecut!

Război pe faţă între PSD şi fostul primar al PSD, Dorel Coica, acum coordonator al filialei Pro România Satu Mare. Într-o postare pe facebook, PSD Satu Mare îl acuză pe fostul edil că şi-a trădat colegii şi că de fapt se războieşte cu fotul său trecut.

Redăm postarea PSD:

Domnul Coica se războiește cu propriul trecut!

Asistăm în ultima perioadă la o serie de acuzații pe care fostul nostru coleg Dorel Coica, în calitate de coordonator al Partidului Pro România, le lansează în mediul public – la tv și în presă – la adresa liderilor naționali ai PSD, dar și la aprecieri lingușitoare față de foștii săi colegi din PSD Satu Mare, pe care i-a trădat, după ce s-a folosit de ei.

Ne respectăm adversarii politici și ne animă aceleași sentimente, însă nu putem admite înverșunarea cu care domnul dr. Dorel Coica încearcă să demoleze contribuția importantă și fără echivoc a domnului președinte Liviu Dragnea la dezvoltarea municipiului și a județului Satu Mare.

Punem supărările publice ale domnului dr. Dorel Coica pe seama faptului că se află în campanie electorală timpurie, în speranța că va putea reveni în politica mare, însă trebuie să rețină că sătmărenii nu uită atât de ușor și știu cine cât a promis și cât a făcut!

Fără fondurile atrase prin Program Național de Dezvoltare Locală (PNDL 1 și PNDL 2), programe inițiate de domnul Liviu Dragnea în timp ce conducea Ministerul Dezvoltării Regionale și era vicepremier, județul și municipiul Satu Mare ar fi rămas în negură. Acest program remarcabil a reprezentat o gură de oxigen atât pentru Consiliul Județean Satu Mare cât și pentru toate primăriile din județ, indiferent de culoarea politică. Doar cei care nu au făcut proiecte complete și bine fundamentate nu au obținut fonduri guvernamentale pentru acestea. La fel, cei care nu și-au făcut bine temele, nu au reușit să atragă finanțări!
Reamintim că, la nivelul județului Satu Mare, prin PNDL 1 au primit finanțare 98 de proiecte, în valoare totală de 762.324.998 lei ( aproximativ 169,4 milioane euro). De asemenea, prin PNDL 2 s-a acordat finanțare pentru 123 de proiecte, în valoare totală de 625,972,484 lei (aproximativ 139 milioane de euro).

Dintre aceste proiecte, municipiul Satu Mare a beneficiat de finanțare pentru modernizarea Drumului Careiului și pentru construirea celui de al treilea pod peste Someș – pentru care în luna noiembrie 2018 a fost lansată licitația de execuție a lucrărilor, iar prin Ministerul Transporturilor s-a aprobat realizarea centurii de ocolire a municipiului Satu Mare și al patrulea pod peste Someș, obiective la care lucrările au început în vara acestui an.

Așadar, proiecte mari pe care sătmărenii le așteptau din anii 1990 au fost posibile prin finanțarea acordată de Ministerul Dezvoltării Regionale condus la acea dată de vicepremierul Liviu Dragnea, pe timpul vechii administrații a municipiului Satu Mare condusă atunci chiar de Dorel Coica!

De asemenea, chiar domnul Dorel Coica recunoștea recent într-o emisiune televizată că Liviu Dragnea este cel care l-a ajutat să obțină finanțare pentru noua clădire a Liceului German, inaugurată în acest an, dar și pentru Drumul Careiului.

Dar de rezultatele acestor proiecte profită acum și își face un titlu de glorie actuala administrație, fără să aibă niciun minim merit!

Încercând să minimalizeze meritul domnului Liviu Dragnea în dezvoltarea municipiului și a județului Satu Mare pentru a intra în grațiile noului său șef politic, domnul Coica se dezice de propriile proiecte la care a muncit împreună cu colegii din PSD!

”Dacă domnul dr. Dorel Coica ar fi fost atât de aplicat în campanie pe cât de vocal este azi, dacă ar fi prezentat măcar titlurile și obiectul concret al celor 30-40 sau 70 de proiecte despre care vorbește, cu siguranță am fi fost încă în aceeași echipă și ar fi avut ocazia să coordoneze proiectele finanțate prin PNDL și din alte fonduri guvernamentale în municipiul Satu Mare.

Domnul Coica a avut ocazia să demonstreze ceea ce poate face atât ca primar al municipiului Satu Mare cât și ca președinte al Organizației Municipale a PSD Satu Mare, dar a ratat-o! Acum nu i-a rămas decât să se războiască cu propriul trecut, sperând că poate schimba ceva” – a declarat peședintele PSD Satu Mare Aurelia Fedorca.

Știm cu toții că politica se joacă pe voturi, iar voturile provin de la oamenii cărora le câștigi încrederea. Acum e prea târziu și politic incorect să arăți cu degetul atâta vreme cât ai pierdut ultimele runde de alegeri, locale și parlamentare!

8 comentarii

  1. Nichita Răspunde

    tot ce reiese din litania asta e ca satmarenii trebuie sa il pupe in fund pe dragnea datorita caruia traim si respiram. nu va este rusine nesimtitilor?

  2. Garuboz Răspunde

    Nu numai satmarenii ci toti romani .Da nu vedeti ce bine o ducem?Dragnea cel mai iubit conducator nu iar muri multi inainte,impreuna cu cei care-l lauda si-l pupa in CUR!

  3. y Răspunde

    M-am gândit să scriu varianta lungă sau pe cea scurtă. Am optat pentru cea scurtă. Individul ăsta nu merită mai mult, nici măcar la știri nu mai merită băgat. Undeva la răcoare în schimb da. Păi numai pentru podul Decebal de exemplu. La gunoi toarăș!

  4. Adrian Cozma Răspunde

    Concluzia:
    CUIE MOICA!
    PUIE MSD!

  5. IOANA Răspunde

    COI CA = COMUNISTI FOREVER

  6. sebi Răspunde

    i=auzi neică finanțări ;pndl1 169,4 mil. euro, pndl2 139 mil, euro , deci total cca 310 mil euro , și ce s-a făcut cu banii ăștia înafară de comisionul , șpaga pt dracnea , că nu se vede nimic nimic nicăieri .

  7. sebi Răspunde

    singura mare realizare a lui dorel de sătmar a fost aducerea tractorașului din China , cân o fost după el cu dna Enico, actualmente pricepută la conturi . Ba că era să uit și coșurile de gunoi din Parcul Soarelui dar astea or fost în colaborare cu viceprimărița papici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.