Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

FOTO. Busturile marilor poeți Mihai Eminescu și Petőfi Sándor au fost dezvelite la Odoreu

Busturile marilor poeți Mihai Eminescu și Petofi Sandor au fost dezvelite marți, 15 ianuarie, în comuna Odoreu, cu ocazia Zilei Culturii Naționale. La invitația primarului comunei Odoreu, Dumitru Pop, evenimentul a fost onorat cu prezența de către deputatul Octavian Petric și senatorul Turos Lorand, alături de consilieri locali, directori de instituții județene și locale, funcționari, profesori, elevi și simpli cetățeni.

Primarul Dumitru Pop a precizat că astfel de evenimente sunt menite să demonstreze respect față de înaintași. Edilul șef a mai precizat că prin puterea exemplului actualei generații se va transmite un semnal puternic pentru generațiile viitoare.

,,Astăzi, pentru că este Ziua Națională a Culturii și, de asemenea, Ziua poetului național Mihai Eminescu, vă spun la mulți ani și ne dorim ca evenimentele culturale care se întâmplă în comunitatea noastră să fie întodeauna găzduite și îndrumate de înaintașii noștri. Eminescu este unul dintre poeții cu cea mai frumoasă operă, cel mai îndrăgit poet, de aceea este și poetul nostru național.

Am reușit cu sprijinul Consiliului Local, cu încurajarea parlamentarilor noștri și a tuturor membrilor comunității noastre să construim, iată, aceste monumente: busturile poeților Mihai Eminescu și Petofi Sandor. Am reușit ca din bugetul propriu să inaugură și să investim în cultură. Cei care își cunosc propria cultură este clar că arată respect față de înaintași și transmit mesaj urmașilor”, a spus Dumitru Pop.

Bustul lui Mihai Eminescu – 0.80 cm

Poetul national are un monument construit in fata postei, cu o inaltime totala de 2 m, din care 1.2m reprezinta soclul.

Textul inscriptionat pe monument: MIHAI EMINESCU, 1850-1889

„Patriotismul, cu toate acestea, nu este iubirea țărânei, ci iubirea trecutului. Fără cultul trecutului nu există iubire de ţară”, M. EMINESCU

Bustul Lui PETOFI SANDOR – 0.80 cm

Poetul național al poporului maghiar este asezat pe un soclu de 1,2 metri, inaltimea totala a monumetului va fi de 2 m. Acesta a fost construit in fata restaurantului pizzerie, cu fata catre Drumul National.

Textul inscriptionat pe placa de marmura va fi bilingv.

PETOFI SANDOR, 1823 – 1849

“… MILY EDES AZ ELET
MILY SZEP A VILAG…”

“… CE DULCE-I VIATA
CE FRUMOASA-I LUMEA …”

20 comentarii

  1. mae Răspunde

    pop teai dat la ungurii,ce legatura ai cu petofi ,nascut in kiskoros si decedat in transilvania,mai bine puneai bustul lui fostul mare presedinte si si secretar de partid nicolae ceausescu multumesc.

    • corector Răspunde

      Măcar la un asemenea subiect puteai face un efort cu gramatica.Eşti jalnic!

      • MAE Răspunde

        Corector am 4 clase ce …….. vrei dar tu ești deșteptu satului și reda articolul corect (gramatical) te rog ca vreau sa văd cum iese !!!!????

  2. Unu Răspunde

    Ce p…a mea caută Petöfi Șandor la Odoreu ???

  3. Pop nu te mai votez Răspunde

    Ok

  4. Pcr Răspunde

    Pop ai trădat PSD și te-ai alăturat de UDMR ești un LAȘ de partid ,si acuma ești un Laș de Patrie ți-ai pierdut valorile !!!!!! La gara !!!!

  5. Norick Răspunde

    Cei doi curvari, rusinea natiei si ptr romani si ptr maghiari.
    Purtatori de sifilis.
    ?

    • Norick Răspunde

      Mäi fecioraș, da’ încă n-ai scăpat de cleptomanie??? ?
      Atunci precis ai ramas si necrofil… ? ? Spor la furat in continuare.. ?

      • matroz Răspunde

        @Norik:ce faci Norikule?Te lupti cu prostii satmarului?Niet sanse,se inmultesc pe forum!Lasa-i in prostia lor,apuca-te de citit daca vrei sa te distrezi!Pacat de forum,parca era populat mai inteligent!Gil,nu putem scapa de poluatori???

        • y Răspunde

          Uite o ocazie când suntem de acord.

          • Norick

            Corect! Si eu sunt de acord cu voi 100%…? ? ?
            P. S. Fara autentificare si inregistrare nu avem sanse pentru inbunatatire.. ?

  6. laurentiu Răspunde

    Vai de capul vostru, il mai bagati si pe papagalul de petric in fata! RUSINE!!!

  7. Adrian Cozma Răspunde

    Petofi, un sovin!

  8. matroz Răspunde

    @Norik:Te bagi?

  9. alex Răspunde

    Nu ati stiut,au fost prieteni si in odoreu au intalnit la o bere blonda,care e problema?Nostalgie!

  10. mtitica Răspunde

    Stați să vedeți ce surpriză mai face Miti de la Odoreu! El nu a ieșit din PSD, că își pierde funcția. Va rămâne acolo până în 2020 și atunci va sări brusc în barca lui Ponta, astfel ca PSD sa nu mai poată avea nimic în Odoreu, că el își poartă lingăii în toarte partidele după el. El poate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.