Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Întâlnire de urgență cu premierul, solicitată de primarii de municipii

Asociaţia Municipiilor din România (AMR), asociație din care face parte și municipiul Satu Mare, i-a solicitat premierului Viorica Dăncilă o întâlnire pentru a discuta despre bugetul pe 2019 şi cotele din impozitul pe venit ce vor reveni unităţilor administrativ teritoriale, invitând-o să participe marţi la reuniunea Comitetului Director al AMR. 

AMR susţine că i-a solicitat în mod repetat premierului consultări pe tema finanţării administraţiei publice locale şi este prima oară în istoria Asociaţiei când solicitările de dialog sunt refuzate.

“În semestrul II din anul 2018, dar şi în luna ianuarie a anului 2019, AMR v-a solicitat în mod repetat demararea procesului de consultare a structurilor asociative, pentru identificarea unei soluţii privind finanţarea administraţiei publice locale în anul 2019, conform Programului de Guvernare 2018-2020, dar şi promisiunilor anterioare ale Guvernului. Este pentru prima oară în istoria AMR când solicitările noastre de dialog adresate Guvernului României, pe teme care privesc în mod direct funcţionarea administraţiei publice locale, sunt refuzate, astfel încât la niciuna din cererile transmise nu s-a primit vreun răspuns, de orice natură, de la echipa guvernamentală”, menţionează AMR.

Primarii atrag atenţia că au citit în presă că bugetul va fi adoptat până joi, fără ca ei să fi fost în vreun fel consultaţi. Potrivit acestora, tot din surse neoficiale, au aflat şi despre cotele din impozitul pe venit ce urmează să fie alocate prin Legea bugetului de stat pe anul 2019, respectiv 20% la bugetul local al judeţului; 45-50% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor – faţă de procentul de 60% solicitat de structurile asociative; 30-35% pentru echilibrarea bugetelor locale – faţă de procentul de 20 % solicitat.

3 comentarii

  1. Altu Răspunde

    PSD ați vrut, asta aveți. Dă doamne să fie cât mai rău să sufere și votanții lor. Dar mă tem că la aceștia le place să ia m..e de la PSD și tot pe ei îi vor vota. Occident păzea că venim!

  2. sebi Răspunde

    nu înțeleg ce vor să vorbească cu proasta satului videle , cu mafiotul dracnea trebuie vorbit direct .

  3. suciu emil marius Răspunde

    Primarul de Satu Mare nu va ajunge la intalnire din 2 motive. Ori va rupe masina in gropile municipiului si pierde avionul ori nu se va putea trezi din betie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.