PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Concluziile chestionarului: Sătmărenii apreciază activitatea Primăriei

Primăria Municipiului Satu Mare a continuat  în 2019 demersul început acum doi ani pentru a afla cum apreciază locuitorii municipiului Satu Mare activitatea Primăriei, precum și care sunt direcțiile de dezvoltare prioritare ale orașului. Principalul scop al chestionarului a fost acela de a îmbunătăţi constant relaţia cu cetățenii și pentru o evaluare cât mai obiectivă a serviciilor publice. 

În acest an, aproximativ 65% dintre persoanele participante sunt persoane cu studii superioare (universitate, masterat, doctorat), în vreme ce 29% dintre acestea au absolvit liceul sau o şcoală profesională. Cetățenii municipiului Satu Mare au avut posibilitatea să își exprime opiniile în perioada 8-20 ianuarie 2019.

Principalele concluzii rezultate în urma aplicării chestionarului au fost următoarele:

  1. Mersul lucrurilor în oraș se află pe un trend pozitiv!

Ne bucurăm de o percepţie pozitivă a locuitorilor asupra realizărilor administraţiei publice locale, în condiţiile în care, în anul 2018, 95% dintre respondenţi apreciază direcția de dezvoltare și deciziile luate, comparativ cu anul trecut, când aprecierile erau la nivelul de 75%.  De asemenea, în 2018, 17,7 % dintre sătmăreni au declarat că orașul se dezvoltă, în timp ce, în 2019, procentul de sătmăreni care consideră acest lucru a crescut cu 40%.

  1. Satisfacţia cetăţenilor faţă de activitatea desfăşurată în anul 2018 de primărie este una ridicată.
  1. Cele mai importante realizări ale administraţiei publice locale în anul 2018

Spre deosebire de anii trecuți, cetățenii municipiului au apreciat în mare măsură măsurile punctuale și concrete luate în privința închiderii imobilului de pe str. Horea 6 și curățarea zonei care prezenta multe probleme privind igiena publică, reabilitarea blocului de locuințe, respectiv deschiderea în incinta Centrului Comercial “Someşul” a unui Birou Unic pentru rezolvarea unor chestiuni administrative ale cetăţenilor, precum și serviciile. De asemenea, cetățenii apreciază activitatea Direcției de Evidență a Persoanelor, a Direcției de Impozite și Taxe Locale , precum și a Biroului de Relații cu Publicul.

  1. Principalele probleme identificate:

Cetățeni consideră că principalele probeleme vizează în mare partea infrastructura rutieră, fluidizarea și decongestionarea traficului, salubritatea și transportul public. Domeniile în care trebuie intensificate eforturile de dezvoltare:

Respondenţii au amintit şi de nevoia de a dezvolta mobilitatea urbană: construirea unei pasarele pietonale, piste de biciclete, spaţii verzi, centura ocolitoare, toate în corelare cu dezvoltarea unui oraş ecologic.

În al doilea rând au fost amintite chestiunile de ordine şi siguranţă publică unde trebuie aduse îmbunătățiri, mai ales în zonele frecventate de persoanele care apelează la mila publică, persoanele fără adăpost, persoanele cu un comportament agresiv, de consumatorii de substanţe.

Răspunsurile și concluziile rezultate în urma chestionarului au fost analizate de conducerea Primăriei, urmând să ia măsuri de îmbunătățire a serviciilor oferite cetățenilor. De asemenea, rezultatele confirmă faptul că eforturile depuse sunt apreciate, iar ritmul de dezvoltare al orașului trebuie să continue!

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Satu Mare