PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Noi zboruri de la Satu Mare? Negocieri cu Lufthansa, Austrian Airlines sau WizzAir

Noi zboruri de la Satu Mare? Conducerea Aeroportului Internațional Satu Mare poartă negocieri cu mai multe firme, printre care Lufthansa, Austrian Airlines sau WizzAir pentru introducerea de noi curse.

Informaţia a fost confirmată de către managerul Aeroportului Internațional Satu Mare, Mihai Pătrașcu, în cadrul unei întâlniri cu oameni de afaceri din Satu Mare, organizată de către Asociaţia Economico Româno Germană.

Întrebat dacă sunt posibile noi surse din Satu Mare spre destinaţii din Germania, pentru oamenii de afaceri, directorul aeroportului a arătat că se poartă negocieri, însă doar pentru mediul de afaceri nu este rentabilă o cursă, fiind nevoie mulţi pasageri, astfel încât costul cursei să poată fi susţinut.

El a precizat că persoanele interesate ar trebui să trimită scrisori către consulatele/ambasadele sau către operatorii aerieni din țările în care locuiesc și să ceară introducerea unor astfel de curse în ideea în care operatorii ar ține cont de doleanțele potențiaților pasageri.

Sondajul PortalSM arată că sătmăreni doresc zbor sre Paris!

PortalSM a inițiat în 2016 un sondaj online prin intermediul căruia cititorii şi-au putut exprima opțiunea cu privire la posibila viitoare cursă internațională de pe Aeroportul Satu Mare. Sondajul s-a bucurat de mare succes, au votat 9.409 persoane.

Rezultatele acestui sondaj online arată că cei mai mulți sătmăreni își doresc ca Parisul să fie următoarea destinație a curselor internaționale Wizz Air de pe Aeroportul Satu Mare. Capitala Franței a fost votată de 2.122 de persoane, adică 23%.

Următoarele locuri pe podium sunt ocupate, la mare distanță, de Bruxelles  – 10% (973 voturi) și Roma – 10% (940 voturi).

 

Exit mobile version