PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

BEC a respins cererea de înscriere a Alianței 2020 USR PLUS pentru europarlamentare

Biroul Electoral Central (BEC) a decis joi să respingă cererea de înscriere a Alianței 2020 USR PLUS pentru alegerile europarlamentare.

Potrivit unui comunicat de presă al PLUS, oficialii BEC au motivat decizia prin faptul că Dan Barna și Dacian Cioloș nu ar figura ca președinți ai USR, respectiv PLUS, în Registrul partidelor politice.

,,Vom face toate demersurile necesare și vom protesta până când acest act nedemocratic și ilegal va fi îndreptat. De la primul anunț că intrăm în politică și până astăzi suntem ținta celor mai murdare atacuri. Când au văzut că nu ne lăsăm intimidați, au trecut la manevrarea politică a instituțiilor statului. Fac un apel la toți membrii PLUS și USR să se solidarizeze și să luptăm împotriva acestui act nedemocratic”, a precizat Dacian Cioloș.

Alința USR+PLUS 2020 a început campania de strângere de semnături pentru alegerile europarlamentare din 26 mai 2019 și și-a propus să strângă 200.000 de semnături la nivel național, iar în județul Satu Mare 4.000 de semnături.

Exit mobile version