Protestul de la Electrolux a intrat astăzi în a treia săptămâna. Muncitorii s-au adunat din nou în fața fabricii în această dimineață și au scandat împotriva conducerii, anunțând totodată că nu vor ceda și sunt deciși să meargă până în pânzele albe. Liderii de sindicat au declarat că se va deschide un cont de solidaritate, prin care sindicaliștii vor depune bani pentru a sprijini protestatarii rămași fără salarii.
În această dimineață, luni, 18 martie, greva generală de la Electrolux a intrat în cea de-a treia săptămână. Cu toate că lucrurile nu s-au schimbat nici până astăzi, protestatarii nu renunță și sunt mai deciși ca niciodată să continue greva. În sprijinul acestora vin și sindicaliștii, prin deschiderea unui cont de solidaritate cu angajații. Pentru început, Organizația Cartel Alfa va contribui cu 700 de lei, prin Organizația din Caraș-Severin (500 lei) și prin președintele Filialei Caraș-Severin, Marian Apostol (200 lei).
,,Mai mult decât atât, am văzut declarația unor pensionari din țară care sunt dispuși ca lunar să cedeze sume la nivelul la care își permit în contul de solidaritate. Pentru prima dată un lucru ce nu s-a întâmplat niciodată în România. Le mulțumim pe această cale”, a declarat secretarul Cartel Alfa Satu Mare, Vasile Dârle.
Greva generală va continua toată săptămâna, ba mai mult, la mijlocul acestei săptămâni va avea loc și un marș prin oraș.