Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu la o casă de locuit din municipiul Satu Mare.
Evenimentul a fost anunţat prin apel la numărul unic de urgenţă 112, în jurul orei 09:55. Ajunse la fața locului, forțele de intervenție au localizat în cel mai scurt timp incendiul care se manifesta la nivelul acoperișului. După aproximativ o oră și jumătate, salvatorii au reușit să lichideze focul.
Au ars: structura din lemn a acoperișului pe o suprafață de circa 350 mp, aproximativ 200 bucăți ondulin bituminos și s-au degradat: tavanele și pereții din 5 încăperi, mobilierul, geamuri și produse textile.
Cauza probabilă: efectul termic – burlan de fum neprotejat termic față de materiale combustibile. Nu au fost înregistrate victime.
Sursa – ISU Satu Mare