Ultima actualizare: azi, 20:04
Locale

Mircea Dinescu, la Satu Mare: „Am făcut de la București 14 ore. Absolut șocant!”

Scriitorul Mircea Dinescu a făcut 14 ore cu trenul de la București până la Satu Mare, spunând despre durata călătoriei că este absolut șocantă.

După 14 ore cu trenul, Mircea Dinescu s-a prezentat pozitiv la Satu Mare, spunând că a savurat călătoria cu toate că a fost atât de lungă.

„Am făcut de la București 14 ore, ceea ce e absolut șocant. Dacă mergi cu trenul 14 ore, înconjori globul pământesc. Mie mi-a plăcut. Îmi place când călătoresc să simt durata drumului. … Poate că e bine că am rămas așa, în zona asta, nu știu. Timpul oricum curgea prea repede și nu ai sentimentul călătoriei dacă ajungi în 2 ore”, a spus scriitorul Mircea Dinescu.

Poetul se află la Satu Mare, fiind invitat să facă parte din juriul concursului RECITATIO, concurs pe care scriitorul îl vede ca pe un miracol.

”Am acceptat să vin pentru că mi se pare un miracol că niște copii vor să recite în cadrul unui concurs de poezie, când poezia nu mai înseamnă nimic în România. … Eu nu am mai auzit să mai existe pe undeva în țară un asemenea concurs de poezie. Pare un miracol”, a spus scriitorul.

Dinescu se află pentru a doua oară la Satu Mare.

„Nu e un simplu sat mai mare, cum crede lumea. E un orășel ardelenesc, o provincie frumoasă. Și eu sunt dintr-un oraș mai nenorocit, Slobozia se cheamă, care nu mai are clădire veche. Au dărâmat tot acolo. Aici ați avut noroc fiindcă au rămas clădirile vechi, de pe vremuri”, a spus Mircea Dinescu.

Lansare de carte

În organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, în parteneriat cu Asociația Scriitorilor de Nord Vest și Cenclul Cronograf, marți 16 aprilie, la ora 15:00, la restaurantul ”Dana II”, Piața Libertății 2 (din Centrul Vechi) va avea loc lansarea cărții Colierul din bomboane de colivă aparținând celebrului poet, Mircea Dinescu.

5 comentarii

  1. Y_grec Răspunde

    Mirciulică , mulțumește pesedeului și lui draknea pe care-i lingi în dos de câte ori ai ocazia .

  2. vio sm Răspunde

    Bun venit în Satu Mare
    La întoarcere domnule Mircea Dinescu poate scrieți o poezie pe drumul lung.
    Nu sunt de acord cu politica partidului dar va stimez ca om de televiziune.
    Vio din municipiu Satu Mare

  3. dani Răspunde

    Nu e nici un miracol, dom’ Dinescu! Elevii sunt obligati s-o faca! Ca sa poa’ sa bifeze matracucii aia din poza inca o activitate!

  4. Coco Jambon Răspunde

    ”E un orășel ardelenesc, o provincie frumoasă. Și eu sunt dintr-un oraș mai nenorocit, Slobozia se cheamă, care nu mai are clădire veche. Au dărâmat tot acolo. Aici ați avut noroc fiindcă au rămas clădirile vechi, de pe vremuri” !!! :::))))) Cum sa compari nenorocirea aia numita Slobozia cu Satu Mare ??!!! In Slobozia cladirile vechi erau din chirpici,si s-au ”daramat” singure !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.