PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Un sindicat cu 500.000 de români cere să nu se mai cumpere produse Electrolux

Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – Frăția urmărește modul în care sunt tratați salariații de către angajatori la nivel național și a transmis, astăzi, printr-un comunicat de presă, ca sindicaliştii să nu mai cumpere produse de la Electrolux.

“Văzând modul în care angajatorul suedez tratează salariații fabricii din Satu Mare, Biroul Operativ a luat decizia să solicite celor peste 500.000 de membri de sindicat să nu mai achiziționeze produse Electrolux în semn de solidaritate cu salariații din Satu Mare.

Biroul Operativ al CNSLR Frăția solicită tuturor salariaților din România să se solidarizeze cu demersul nostru și să boicoteze produsele Electrolux.

Biroul Operativ al CNSLR Frăția, în următoarea ședință, va decide dacă va recurge și la alte acțiuni de solidarizare cu orice salariat din România, care este supus unor acțiuni ostile din partea angajaților și va declanșa o campania de solidarizare la nivel național prin structurile unionale județene ale confederației”, precizează CNSLR Frăţia.

Greva de la Electrolux este în cea de-a şasea săptămână. Trei muncitori au intrat în greva foamei.

Exit mobile version