PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Vreme rea de Paște. Satu Mare, sub cod galben de ploi torențiale și vijelii

Meteorologii au emis o atenţionare de cod galben de ploi torenţiale şi vijelii. Informarea intră în vigoare sâmbătă, 27 aprilie, ora 12.00 şi ţine până în Duminica Paştelui, ora 18.00. Jumătate de ţară este afectată, iar printre judeţele afectate se numără și Satu Mare.

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și pe suprafețe mici căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15…25 l/mp.

În după-amiaza zilei de sâmbătă (27 aprilie) și pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (27/28 aprilie), temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată în zonele de munte, Oltenia, Transilvania, Maramureș și nordul Crișanei. Vor fi averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină.

Sursa: Realitatea.net

Exit mobile version