Preşedintele PNL Satu Mare, Adrian Albu, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că intenţia partidului este de a depăşi PSD la alegerile europarlamentare atât la nivel naţional cât şi local.
“În ultimele sondaje de opinie care au fost publicate suntem creditaţi cu şansă de vot de 26-27-28% şi cu o intenţie dintr-un bazin de de vot de 34%. În 4-5 sondaje suntem peste PSD. Nu suntem nici duşmanii şi nici aliaţii, deocamdată, ai Alianţei România 2020 USR-PLUS. Sunt şi ei pe acelaşi segment, sunt pe partea dreaptă a eşichierului politic, dacă mai sunt, o să vedem, deşi şi-au manifestat intenţia că vor să meargă în Alianţa liberal-democraţilor europeni. Vă spun doar atât: adversarul nostru politic este şi rămâne PSD-ul, intenţia noastră este ca la aceste alegeri şi la nivel local şi la nivel naţional să depăşim PSD-ul”, a spus Albu.