Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

FOTO. Spectacol și tradiții la Amați. Festivalul Tradițiilor și Meșteșugurilor, o nouă ediție de succes

Duminică, 16 iunie 2019, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Păulești, au organizat, la Muzeul Comunei Păulești din localitatea Amați, cea de-a IV- a ediție a Festivalului Tradițiilor și Meșteșugurilor.

În deschiderea evenimentului au luat cuvântul: Robert Laszlo – managerul C.J.C.P.C.T Satu Mare (fiu al satului și inițiatorul acestui festival), Zenoviu Bontea- primarul Comunei Păulești, Cătălin Fechete- viceprimarul comunei Păulești, Adrian Albu – viceprimarul municiupiului Satu Mare, Adrian Cosma – consilier județean, preotul paroh din localitatea Amați – Viorel Marc, și preotul paroh din localitatea Păulești – Cristian Chindriș.

Evenimentul a fost centrat pe activități artistice, iar meșterii populari din Țara Oașului, Zona Codrului și de la Asociația Borokagyökér, au avut ocazia să-și prezinte măiestria.
Ideea festivalului este aceea de a promova tradițiile și valorile tradiționale. Un element specific al comunei Păulești fiind multiculturalitatea, programul artistic oferit de artiștii sătmăreni și nu numai, a fost unul pe placul tuturor participanților.

În program au evoluat: cunoscuta interpretă de muzică populară, Sava Negrean Brudașcu, alături de Ioan Berci; Petrică Mureșan, Adelina Costina; Ansamblul Folcloric al Județului „Doruri Sătmărene” – Zona Codru și Țara Oașului – soliști: Silvia Șuth, Darius Câmpean, Bogdan Bota; Ansamblul Folcloric al Județului – Szatmár Megyei Szamoshát Néptáncegyüttes – dansuri ungurești și șvăbești; Ansamblul Folcloric „Cetatea Codrului” – Ardud; Ansamblul Folcloric „Vatra” – Santău; Formația de dansuri țigănești din Pișcolt și Școala Gimnazială Păulești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.