Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Accident mortal pe DN19F. Șoferul, inițial în stop cardio-respirator, a decedat la UPU

Unul dintre șoferii implicați în accidentul grav dintre Băbășești și Odoreu a decedat. Acesta se afla în stop cardio respirator, iar în primă fază a răspuns pozitiv manevrelor de resuscitare.

Bărbatul a fost resuscitat zeci de minute la fața locului, după care a fost transportat cu o autospecială la terapie intensivă. În cele din urmă, acesta a decedat la Unitatea de Primire Urgențe, a declarat, pentru Portal SM, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, Constantin Demian.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit la un accident rutier produs astazi, în jurul orei 12, între localitatile Babasesti si Odoreu. Forțele prezente la fața locului: o autospecială de descarcerare grea, 2 ambulante SMURD și 2 ambulante SAJ. În urma accidentului produs prin coliziunea a două autoturisme au rezultat 4 victime, dintre care 2 încarcerate.

Pentru șoferul unuia dintre autoturisme, aflat în stop cardio-respirator, salvatorii au fost nevoiți să efectueze manevre de resuscitare.  Celelalte trei victime, care au suferit diferite traumatisme au fost preluate și transportate la UPU Satu Mare pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare. Printre cele trei persoane transportate la spital se află și o femeie însărcinată în 4 luni, care a suferit traumatisme la membru superior și inferior.

 

4 comentarii

  1. Unu' Răspunde

    Curba aia este foarte bun filtru anti-dobitoci!
    Se circulă cu viteză foarte mare, și unii dobitoci taie curba intrând pe contrasens, și de aici la o tragedie nu e decât un mic pas!
    Exact așa s-a întâmplat și acum!
    Păcat!

    În tot acest timp, miliția rutieră face colectă!

    • Al doilea Răspunde

      Ai fost acolo?! Indiferent de cine ar fi intrat pe contrasens (cel cu fordul a fost) accidentul ii inainte de viraj pentru cel care vine pe extriorul virajului. Nu avea cum sa se produca accidentul din taiatul curbei, doar din cauza vitezei prea mari pentru cel de pe interior si a luat virajul larg pe sesire, forta centrifuga, comportament supravirator la masina cu tractiune pe fata in treapta de viteza cea mai mare si cu motorul subturat etc etc.

      • Unu' Răspunde

        Nu, din fericire nu am fost acolo!
        Ai dreptate cu tot ce ai spus, dar eu mă refeream la modul general de conduită al unor dobitoci pe drumul respectiv!
        În acest caz nu a tăiat nimeni curba, dar tot cu viteză a intrat în viraj, iar restule le-ai acoperit tu foarte bine, mulțumesc!
        Rezultatul trist este că un om a murit! Mie îmi pare rău pentru el, chiar dacă el este principalul vinovat!

  2. altu fără bmw Răspunde

    Curată selecție naturală! Dar să circuli așa cu o femeie gravidă în mașină????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.