PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ape tulburi la Electrolux. Cartel Alfa: ,,Greva are urmări asupra liderilor de sindicat”

Confederația Națională Sindicală Cartel Alfa trage un semnal de alarmă în legătură cu ,,abuzurile ce au loc asupra liderului de Sindicat Sorin Faur”. Cei de la Cartel Afla vorbesc de tensiunile care persistă chiar și după mai bine de două luni de la încheierea grevei de la Electrolux și au făcut public o notă de protest a unor angajați ai fabricii.

,,Greva de la Electrolux are urmări asupra liderilor de sindicat, prin îngrădirea exercitării mandatului primit din partea membrilor. Membrii Sindicatului Samus au demonstrat timp de 10 săptămâni că împreună sunt o forță redutabilă și sunt deciși să își apere sindicatul!”, spun reprezentanții Cartel Alfa.