Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Atenție pe cine ajutați pe litoral! Copii trimiși la cerșit până la extenuare

Imagini incredibile surprinse pe străzile Costineștiului, publicate de jurnalista Andreea Trandafirescu: copii înfometați, desculți, nespălați, trimiși la cerșit, până la extenuare. Dorm pe trotuare, în stațiune, fără a fi întrebați nimic de autorități. Există și un loc în care minorii merg să predea câștigurile, transmit jurnaliștii de la Digi24.

Copiii au fost observaţi în mai multe locuri din Costineşti, și au vârste cuprinse între 6 și 12 ani.
Poliţiştii şi angajaţi de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială Constanţa au început o anchetă în acest caz.

„Până la aceste fotografii, în legătură cu prezenţa copiilor în Costineţti nu am fost sesizaţi, iar poliţia de acolo a identificat câteva persoane zilele trecute, ne-au dat toate informaţiile şi vom începe anchete împreună cu autorităţile locale şi poliţia la domiciliul persoanelor identificate”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Asistenţă Socială Constanţa, Oana Manoilă, pentru Digi24.

Potrivit legii se poate ajunge la instituirea unor măsuri de protecţie specială pentru copiii găsiţi în astfel de situaţii de risc.

Astfel de cazuri pot fi întâlnite în mai multe stațiuni, nu doar în Costinești, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Constanţa Cristina Vasile.

VIDEO și mai multe detalii —–> https://bit.ly/2P7DxUy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.