Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Județul Satu Mare, reprezentat la Universitatea Europeană de Vară a PES activists România

În perioada 30 august – 1 septembrie, PES activists România, structura membrilor și simpatizanților pro-europeni de stânga, a organizat o nouă ediție a Universității Europene de Vară dedicată viitorului Uniunii Europene.

,,Alegerile europarlamentare au definit modul în care va arăta Uniunea Europeană în următorii 5 ani. Avem un Parlament European extrem de divizat iar România trebuie să folosească acest context pentru a-și crește influența în plan european. În plan național, stânga românească este obligată să facă propria reformă, adaptându-se la noile revendicări sociale”, a explicat Victor Negrescu, coordonatorul PES activists România.

Județul Satu Mare a fost reprezentat la eveniment de prim-vicepreședintele PES activists România Ciprian Crăciun, deputatul Ioana Bran și de vicepreședintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Roca Radu. Cei 300 de participanți la eveniment au discutat și prezentat 10 idei progresiste de stânga pentru viitorul Președinte al României și o serie de direcții politice pe care Partidul Social Democrat le poate urmări la nivel european în următorii 5 ani.

,,PES activists România a jucat un rol important în menținerea unui canal de dialog între Partidul Social Democrat și Partidul Socialiștilor Europeni. Sunteți prieteni în care avem încredere și un laborator de idei politice de stânga”, a comentat Secretarul General Adjunct al Partidului Socialiștilor Europeni, Marije Laffeber, prezentă la eveniment.

La eveniment au participat Marije Laffeber – Secretarul General Adjunct al Party of European Socialists, Alexandru Coita, analist politic, Roxana Mînzatu – ministrul Fondurilor Europene, Constantin Budăi – ministrul Muncii și Justiției Sociale, deputații Simona Bucura, Cristina Dumitrescu, Ioan Dîrzu, Dorel Căprar, Gabriel Petrea, senatorii Gabriela Crețu și Cristian Dumitrescu, reprezentantul Friedrich Ebert Stiftung, Victoria Stoiciu, reprezentantul Fundația Stânga Democratică, Mihai Caradaică, dar și diverși reprezentanți din societatea civilă și mediul academic.

Universitatea Europeană de Vară s-a încheiat cu o acțiune de ecologizare a zonei Gării din stațiunea Neptun.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.