Ultima actualizare: azi, 20:34
Locale

FOTO. Operațiunea ”Clean Stations”: Controale ale Poliției în gările din județ. Zeci de persoane legitimate

Peste 50 de persoane au fost legitimate în această dimineață în cadrul unei acțiuni desfășurate în gările de pe raza județului Satu Mare.

Acțiunea la care au participat în echipe mixte 13 polițiști din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi Satu Mare și 10 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, din structurile de ordine publică și rutieră, a avut ca principal scop menţinerea ordinii şi liniştii publice în zona staţiilor CFR, diminuarea fenomenului infracţional şi contravenţional, depistarea şi luarea măsurilor legale împotriva persoanelor urmărite, aflate în atenţia poliţiei şi a celor care nu îşi justifică prezenţa în zona staţiilor CFR.

Astfel, au fost vizate principalele stații de cale ferată de pe raza județului și s-a acționat de asemenea pe trenurile de călători de scurt parcurs utilizate în special de către elevi și navetiști, context în care cu sprijinului Compartimentului de Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Satu Mare, în  rândul publicului călător (din zona stațiilor și pe trenurile de călători) au fost împărțite pliante și promovate mesajele, ZERO LA MIE (Alcoolul și viața distrug vieți), DISTRUGE ZIDUL INDIFERENȚEI (Traficul de persoane poate fi prevenit) și PAZA BUNA TRECE PRIMEJDIA REA.

 Pe lângă activitățile preventive polițiștii au legitimat peste 50 de persoane, au efectuat controlul a 4 bagaje, au verificat 10 autoturisme aflate în apropierea gărilor și au aplicat 7 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 1.000 de lei.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

Un comentariu

  1. ANA Răspunde

    Operatiunea,,Clean stations,,ce nume este acesta eu nu am gasit in limba romana.Rusine sa va fie ca puneti asemenea denumiri englezesti,frantuzesti fiecare cum doreste unde triam???ti-se impulica limba si la rostire,nu avem cuvinte pentru ai da o denumire romaneasca?????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.