PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Noi promisiuni pentru reabilitarea gării din Satu Mare. Licitație pentru studiul de fezabilitate

Şapte companii româneşti s-au înscris la licitaţiile din prima etapă a programului de modernizare a mai multor stații de cale ferată din județul Satu Mare și din alte județe din țară.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR a anunţat ieri că şapte companii româneşti de specialitate au depus oferte în cadrul licitaţiilor publice, organizate de companie, pentru întocmirea studiilor de fezabilitate pentru 44 de staţii de cale ferată, incluse în programul ”Modernizarea a 47 de staţii de cale ferată”, parte integrantă a Programului Operaţional Infrastructură Mare, iar valoarea financiară estimativă pentru elaborarea studiilor de fezabilitate este de 16,5 milioane lei, fără TVA, anunță a1.ro.

”Procedurile de licitaţii organizate de sucursalele regionale de cale ferată Cluj, Craiova, Galaţi şi Constanţa pentru cele 24 de staţii de cale ferată – Satu Mare, Baia Mare, Jibou, Dej Călători, Beclean pe Someş, Valea lui Mihai, Carei, Salonta, Târgu Jiu, Alexandria, Caracal, Filiaşi, Roşiori Nord, Piatra Olt, Râmnicu Sărat, Adjud, Comăneşti, Făurei, Tecuci, Mărăşeşti, Mangalia, Neptun (Hc), Costineşti Tabără şi Ciulniţa -, aflate pe raza judeţelor Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Olt, Dolj, Teleorman, Buzău, Bacău, Brăila, Galaţi, Vrancea, Constanţa şi Călăraşi se află în etapa de evaluare a ofertelor tehnice”, se arată într-un comunicat transmis de CFR.