PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Viceprimarul Feher: ,,Fiul meu și-a retras dosarul depus pentru obținerea unei locuințe ANL”

Viceprimarul municipiului Satu Mare, Doina Feher, a anunțat astăzi, pe pagina sa de Facebook, că fiul său și-a retras dosarul depus pentru obținerea unei locuințe ANL. Aceasta a ținut să precizeze faptul că nicio locuință nu a fost repartizată ilegal ori pe baza unor influențe.

Redăm textul viceprimarului Doina Feher:

,,Fiul meu Andrei Micle și-a retras astăzi dosarul depus pentru obținerea unei locuințe ANL. A făcut-o ca un gest de onoare, nu pentru că ar fi încălcat vreo lege.  Ca și politician, ca viceprimar, accept toate criticile din ultimele zile. Din partea ziariștilor, din partea simplilor cetățeni. Dar, îi asigur pe toți sătmărenii că, în ultimii trei ani, nici o locuință socială sau ANL nu a fost repartizată ilegal, ori pe baza unor intervenții sau influențe. Și martori îmi sunt toți membrii comisiilor de repartizare, martori sunt funcționarii care analizează și gestionează dosarele beneficiarilor.

Nu am intervenit niciodată pentru ca fiul meu să primească un anumit punctaj. Drept dovadă s-a aflat doar pe poziția 35, iar șansele de a primi o locuință ANL erau foarte mici. Anul viitor s-ar putea finaliza cele 24 de locuințe ANL, care se construiesc acum, iar prioritate vor avea cei aflați pe primele 24 de poziții. Voi trece cu vederea și peste ipocrizia unor politicieni locali, care ar trebui să se uite în oglindă înainte de a arunca cu noroi. Dau dovadă de demagogie ieftină și ar trebui să știe că au ajuns la pragul de jos al încrederii populației este tocmai din cauza minciunilor pe care le promovează.

Conform legii, criteriile-cadru de acces la locuinţele pentru tineri şi criteriile de ierarhizare în baza cărora autoritățile stabilesc listele de prioritate sunt prevăzute în HG nr. 962 din 27 septembrie 2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările si completările. Autorităţile publice locale repartizează tinerilor aceste locuinţe, în funcție de ordinea stabilită prin listele de prioritate întocmite în baza prevederilor legale și în limita fondului locativ disponibil în acest scop.”