PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTOGALERIE. Poliţia a făcut controale în şcoli. Peste 100 de elevi absenți nemotivat

Pe parcursul săptămânii trecute, 45 de polițiști de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au organizat și desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii absenteismului școlar. Astfel, pe parcursul celor 2 zile, polițiștii au făcut verificări în 58 de unități de alimentație publică din județ, iar în urma activităților desfășurate au fost depistați 106 de elevi care absentau nemotivat de la ore, fiind aplicate 2 sancțiuni contravenționale la Legea nr. 61/1991.

În consecință s-au luat măsuri pentru înștiințarea unităților de învățământ de unde provin elevii iar elevii au fost avertizați în privința măsurilor contravenționale care ar putea fi aplicate părinților sau tutorilor, totodată fiind îndrumați spre școlile pe care le frecventează.

De asemenea, angajații localurilor unde au fost găsiți elevii au fost atenționați cu privire la respectarea prevederilor art. 2 pct. 22 din Legea nr. 61/1991 – “ constituie contravenție servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice a consumatorilor aflați în vădită stare de ebrietate, precum și a minorilor ”. Sancțiunile contravenționale aplicate pentru încălcarea articolului sus menționat sunt amenzi cu valori cuprinse între 100 și 500 de lei.

Totodată, în conformitate cu Legea educației naționale nr. 1/2011, părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru școlarizarea elevului pe perioada învățământului obligatoriu, în caz contrar, la sesizarea consiliului de administrație al unității de învățământ, aceștia fiind pasibili de amendă cuprinsă între 100 și 1 000 de lei ori cu muncă echivalentă în folosul comunității.

Astfel de acțiunile ale polițiștilor vor continua și în perioada următoare.

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare transmite următoarele recomandări persoanelor care au responsabilități privind siguranța elevilor atât în timpul orelor de curs cât și în afara acestora:

O colaborare permanentă între polițiști, cadre didactice și părinți va asigura premisele unui parteneriat eficient care să conducă la prevenirea incidentelor ce ar putea perturba liniștea comunității în care trăim și a asigura un mediu sigur pentru elevi.

 

 

 

 

 

Exit mobile version