PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Mai mulți angajați ai Spitalului Județean, bătuți de un pacient, la UPU

Polițiștii sătmăreni au fost sesizați prin apelul de urgență 112 cu privire la faptul că la Secția U.P.U. Satu Mare se află o persoană recalcitrantă.

Polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Ploiești, a agresat fizic două femei, în vârstă de 48 și 53 de ani, și un bărbat de 44 de ani, care își desfășoară activitatea la Spital.

În cauză s-au întocmit 3 dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În ceea ce privește funcțiile victimelor în cadrul Spitalului Județean nu ne-au fost furnizate.

„Sunt angajate în cadrul Spitalului de Urgență Satu Mare. Legea privind datele cu caracter personal nu îmi permite sa le dau calitatea acestora și funcțiile”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ, Paula Gabor.