PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO&LIVE. Satu Mare a îmbrăcat haine de sărbătoare! A fost pornit iluminatul festiv

 Satu Mare a îmbrăcat haine de sărbătoare! A fost pornit iluminatul festiv. În această seară, municipiul Satu Mare a îmbrăcat haine de sărbătoare! Iluminatul festiv a fost pornit la ora 18,00 în prezența autorităților și a sutelor de sătmăreni. Spiritul Crăciunului și magia sărbătorilor de iarnă și-au făcut cu adevărat simțită prezența.

Iluminatul festiv – magie în stare pură pe străzile Sătmarului

Iluminatul festiv din acest an a fost pornit la ora 18,00, lângă bradul din Parcul Central, unde a avut loc și un show cu personaje de basm.

Doi brazi împodobiți cu zeci de șiruri luminoase în culorile alb-cald și alb-rece, inspirate de cerul plin de stele din noaptea de Ajun, au fost amplasați în Piața Libertăți și Piața 25 Ocrombrie, iar atmosfera din jurul lor va fi completată de colinde.

Bradul din Parcul Central este împodobit cu 60 de șiruri de lumini, aproximativ 1.200 metri de șir luminos cu flash, iar la baza bradului, Moș Crăciun va lăsa două figurine sub formă de cadouri. Un număr de 45 de copaci care înconjoară parcul și cei din interiorul parcului au fost împodobiți cu luminițe, la fel și gardul viu care vor descrie un decor de poveste.

În acest an, s-a făcut legătura dintre Piața Libertății și Piața 25 Octombrie printr-un tunel de luminițe amplasat la ieșirea din Parcul Central, acesta fiind un element surpriză care a fost realizat astfel încât să permită accesul în interiorul lui și din lateral, pentru cei care vor dori să poată face fotografii.

Piața Libertății este împodobită cu 23 de transversale, fiecare transversal fiind compusă din doi îngeri și patru fulgi de nea. De asemenea, la fel ca și anul trecut, au fost împodobite cu transversale și străzile adiacente Pieței Libertății: str. Ștefan cel Mare (7 transversale) str. Horea (6 transversale), str. Al.I.Cuza ( 9 transversale) str. Decebal ( 3 transversale), 1 Decembrie ( 13 transversale), bld. I.C. Brătianu ( 12 transversale). În total: 73 transversale luminoase pe în Piața Libertății și pe străzile adiacente.

Pasajul Corneliu Coposu prezintă în acest an un element surpriză cu totul deosebit, amplasat chiar la intrarea pe pasaj, o perdea de ghirlande luminoase cu regim de înălțime variabil care simbolizează zăpada căzătoare, formată din becuri led, conceptul fiind întâlnit și în marile orașe europene.

Toți copacii din jurul platoului de evenimente , respectiv 24 de arbori mai mari și 13 copaci mai mici au fost îmbrăcați în luminițe, continuând astfel legătura dintre Piața Libertății și Piața 25 Octombrie.

Știre în curs de actualizare…

PortalSM a transmis LIVE pornirea iluminatului festiv:

Citește și: Programul zilei | Deschiderea Târgului de Crăciun și a patinoarului, pornirea iluminatului festiv