Preşedintele filialei judeţene a UDMR Satu Mare, Pataki Csaba, a clarificat astăzi, într-o conferinţă de presă, oarecum, subiectul “fake news”, după cum l-a intitulat senatorul Turos Lorand, al susţinerii UDMR pentru Klaus Iohannis.
El a explicat că la nivel național UDMR a transmis o poziţie clară și oficială prin care îi lasă pe alegători să decidă cu cine votează. În schimb, a arătat Pataki “în fiecare familie se trăieşte altfel”.
,,Eu personal îl susţin cu votul meu pe candidatul susţinut şi de PNL, în condiţiile în care e în acelaşi grup politic, deşi am avea o listă de reproşuri. Cealaltă nu este o soluţie din multe puncte de vedere. Noi avem încredere în judecata electoratului care ne susţine, am făcut sondaje, e clar opţiunea electoratului maghiar “, a spus Pataki.
Liderul UDMR consideră că preşedintele PNL Satu Mare, Adrian Albu, a făcut acea afirmaţie “probabil cuprins de febra campaniei”.
****
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalSM vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.