Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Tânăr libian, oprit de polițiștii sătmăreni din drumul ilegal spre vestul Europei

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră  Satu Mare, în cooperare cu lucrători din cadrul SPF Berveni, au depistat un tânăr din Libia, care intenționa să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge în vestul Europei.

În data de 05 decembrie a.c., polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare împreună cu lucrători din cadrul SPF Berveni au desfăşurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 22.00, la aproximativ 100 metri de frontiera de stat, pe direcţia localităţii de frontieră Oar – judeţul Satu Mare, polițiștii de frontieră au interceptat un cetăţean străin care se îndrepta, pe jos, către graniţa cu Ungaria. Deoarece persoana nu vorbea limba română şi nu îşi justifica prezenţa în zonă la acea oră, a fost condusă la sediul serviciului teritorial pentru cercetări.

În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat faptul că persoana este un cetăţean din Libia, în vârstă de 18 ani, solicitant de azil în România. Acesta a călătorit cu un autoturism care circula în regim taxi până în apropierea frontierei, de unde intenţiona să îşi continue călătoria pe jos, spre Ungaria, cu intenţia de a ajunge în Franța, la fratele său.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, precum și în vederea documentării întregii activități infracționale.

Sursa: Poliția de Frontieră

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.