Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTOGALERIE. Mici bucurii pentru fetele bolnave de cancer și pentru mamele lor

Asemenea anilor precedenți, Fundatia Hans Lindner a păstrat tradiția întâlnirii familiilor asistate prin programul “Raza Speranței” (copii suferinzi de boli oncologice) în prag de sărbatori, în scopul pregătirii spirituale, dar și estetice pentru sărbătorile care ne bat la usă, dar și un semn de recunoștintă fată de anul care a trecut.

La întâlnire, 20 de elevi ai Colegiului Tehnic “Elisa Zamfirescu”, împreună cu cadrele didactice îndrumătoare le-au oferit mamelor și fetelor participante servicii de înfrumusețare de coafură, machiaj, cosmetică, acestea fiind răsfățate și pregătite pentru sărbătoare pe parcursul unei dupămese intregi în cadrul atelierelor de practică din cadrul instituției de învățământ.

Surprizele nu s-au lăsat așteptate, fiind numeroase și de această dată. Fetele și mamele au mai primit si șorțuri personalizate, precum si sacoșe ce pot fi folosite ca accesorii la bucătărie, realizate de elevele claselor de croitorie si design vestimentar.

Simona Niste, invitatul și una dintre sponzorii programului a făcut cunoștință cu familiile, cărora le-a mai pregătit cadouri personalizate şi le-a invitat să participe gratuit la antrenamentele dezvoltate și adaptate special pentru recuperarea prin mișcare a persoanelor cu afecțiuni oncologice.

Surpriza serii pentru copiii a fost cabina foto mobilă, unde familiile prezente alături de elevele voluntare si doamnele profesoare au avut ocazia să transforme acest eveniment într-o amintire pe viată, facându-și poze cu diferitele accesorii specifice de sărbători.
Sponsorii fideli programului Raza Speranței și-au demonstrat și de această dată mărinimia, oferind cadouri personalizate fiecărei familii în parte.

„Bucuria și entuziasmul familiilor în cadrul acestui eveniment au fost datorate în cea mai mare parte gazdelor acestui eveniment, colectivului cadrelor didactice de la Colegiul Tehnic Elisa Zamfirescu și elevelor voluntare, și totodată sponsorilor care și în acest an au ales să fie părtași la bucuria celor aflați în suferință, astfel organizatorii mulțumesc domnului Pásztor Zoltan, soților Cismas şi Bărbuș, precum și doamnei Simona Niste”, transmite Fundația Hans Lindner.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.