Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO&VIDEO. Moment istoric! Monumentul Rezistenței Anticomuniste, dezvelit la Satu Mare!

Monumentul Rezistenței Anticomuniste a fost dezvelit, astăzi, în municipiul Satu Mare, la împlinirea a 30 de ani de la Revoluţia din 1989. Lângă monument, pe un ecran uriaș sunt imagini din municipiul Satu Mare, din timpul Revoluției.

“După 30 de ani avem tendinţa să uităm că democraţia şi libertatea au fost câştigate prin lupta şi sacrificiul de multe ori suprem al unor eroi. Pe toţi aceşti eroi, unii cunoscuţi, alţii anonimi, nu trebuie să îi lăsăm să cadă în uitare. Spuneam în urmă cu un an că dacă vrem ca tinerii să ţină minte Revoluţia din 1989 atunci e nevoie nu doar de coroane la morminte, sobor de preoţi şi discursuri, e nevoie de fapte. Spuneam în urmă cu un an că doresc să ne închinăm la Monumentul Rezistenţei Anticomuniste pe care aceşti eroi îl merită pe deplin”, a spus primarul Kereskenyi Gabor.

Edilul a precizat și care sunt semnificațiile fiecărui element al monumentului din Piața 25 Octombrie.

“Imensul bloc monolitic de culoarea ruginie simbolizează puterea statului autoritar, acest regim diabolic a fost zdrobit prin puterea rezistenţei personale şi colective aşa cum partea mediană a monumentului, strălucitoare, din inox, străpunge rugina. Acest monument cinsteşte rezistenţa, îi cinsteşte pe eroii care au luptat, care şi-au sacrificat viaţa şi libertatea împotriva unui sistem mincinos şi asupritor. Monumentul de la Satu Mare este dedicat tuturor celor care au luptat împotriva comunismului în tot restul Europei, pentru că regimul comunist nu ar fi căzut fără revoluţia maghiară din 1956, dar nu ar fi existat fără primăvara de la Praga, fără solidaritatea poloneză, greva minerilor din Valea Jiului, a muncitorilor din Braşov, fără Revoluţia din Timişoara şi Bucureşti. Era nevoie să avem în Satu Mare un monument unde să ne reculegem toţi sătmărenii indiferent de etnie”, a mai spus Kereskneyi.

,Monumentului Rezistenței Anticomuniste este amplasat în Piața 25 Octombrie.

„În această piață există un ansamblu architectural care stă martor ,epocii comuniste”, piața fiind special aleasă pentru amplasarea acestui monument.  Monumentul este dedicat tuturor acelor care au suferit și în special au luptat și promovat această idee anticomunistă fără de care nu era posibilă eliberarea din epoca de represiune, care a fost Comunismul”, transmit organizatorii.

VIDEO. Momentul dezvelirii Monumentului Revoluției Anticomuniste

PortalSM LIVE

Prefectul Radu Bud a depus o coroană pentru cei morți în timpul Revoluției, înainte de dezvelirea monumentului.

Lucrarea îi aparține unui artist plastic din municipiul Baia Mare, ce urmează să înceapă să muncească la lucrare.

Știre în curs de actualziare…

 

 

9 comentarii

  1. observator Răspunde

    O pânză de bonfaier uzată pe o parte…am şi eu una în trusa de scule dar nu ştiam că poate fi monument.

  2. y Răspunde

    Asta ar arăta bine la poarta Holzindustrie Schweighofer. Simbolizează lupta lemnului autohton cu mafia exploatărilor de lemn. Nu înțeleg în schimb simbolistica dacă e să prezinta lupta anticomunistă.?

  3. y Răspunde

    Bravo SM, pentru micul simbol al acelei perioade

    • y Răspunde

      Tu să vorbești în numele tău y fals! Dacă îmi dai răspuns la întrebarea care persistă de 30 de ani că cine a tras în noi și cine e vinovat de peste 1000 de morți și multe mii de vieți schingiuite atunci e OK. Altfel e un monument pus acolo degeaba. Dar pentru tine nu contează. E minunat. Trăiască și să se umgle pensia ta specială! De trei ori uraaaa!

  4. Satmarean Răspunde

    Nu e mic dar e foarte urât!!!

  5. Altu Răspunde

    Felicitari! Din pacate securistii sunt inca intre noi 🙁

  6. Marin Răspunde

    Te cutremuri când vezi fotografiile! Primarul la cravată în blugi și adidași! Tot felul de preoți vorbind de rezistența anticomunistă, Govor, Coica, Leș, Albu și Armata română dându-le onorul!

  7. c-block Răspunde

    @Marin, eu văd printre mândrii români cu steagul tricolor pe unii care înainte de Revoluție erau oameni de bază ai sistemului comunist. Păcat de tinerii morți. Dar ce să știe asta primașul ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.