Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Polițiștii de la ordine publică au atras la buget 20 milioane lei din amenzi

Polițiștii de ordine publică din cadrul  IPJ Satu Mare au atras la bugetul de stat în cursul anului trecut peste 20 de milioane de lei din amenzi. Potrivit bilanțului IPJ Satu Mare, polițiștii au aplicat 73.211 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de  20.821.540 de lei.

Pentru acoperirea întregului segment stradal, au fost constituite zilnic, în medie, 38 de patrule de poliţie (20 în mediul urban şi 18 în mediul rural).

Efectivele de ordine publică au desfăşurat acţiuni de prevenire şi combatere a infracţionalităţii, astfel:

  • 477 pe linia prevenirii şi combaterii comerțului ilicit stradal, în zona piețelor/târgurilor și alte locuri de interes, ocazie cu care au fost constatate 24 de infracțiuni, fiind aplicate 1119 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 519.450 de lei, au fost confiscate 1.073.598 fire de țigarete și 4,1 kg de tutun,
  • 112 actiuni și activități în domeniul braconajului piscicol, fiind instrumentate 19 dosare penale și aplicate 41 sancțiuni contravenționale, în valoare de 6260 lei;
  • 431 acţiuni și activități în domeniul silvic, fiind instrumentate 211 dosare penale, aplicate 289 sancțiuni contravenționale, în valoare de 852.140 de lei și confiscat 1 218 mc de material lemnos, în valoare de 335.070 de lei.
  • 434 acțiuni și activități de prevenire și combatere a absenteismului şcolar, a actelor de comerț ilicit și consumul de alcool de către elevii minori, a nerespectării normelor rutiere în zonele adiacente unităţilorşcolare, ocazie cu care au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 11.100 de lei

În contextul evenimentelor care au avut loc la nivel naţional, o atenţie deosebită a fost acordată verificării sistemelor de securitate, de la entitățile de pe raza județului, desfășurându-se 962 de controale, ocazie cu care au fost verificate și analizele de risc la securitate fizică.

 

4 comentarii

  1. Cineva Răspunde

    Cum ar fi dacă domnii de la politie ar mai trece și pe lângă școlile din cartiere pe unde își plimbă toți câini și își fac necesitățile de nu poti trece sa nu dai peste excrementele lor sa le mai de-a câte o amenda și sar strânge și mai mulți bani la buget. Se plimba cu câini în curțile grădinițelor și școlilor și pe aleele de lângă, rușine!

    • Unu' Răspunde

      Aia AR FI treaba poliției locale! Doar că dumnealor sunt niște incompetenți conduși de un habarnist, Chișluca Puiu! Tare-n gură acest specimen, dar cu serioase lacune profesionale! Și precum spune proverbul, “peștele de la cap se-mpute”, cu foarte mici excepții, toți angajații sunt niște incompetenți, precum șeful lor!

  2. Ioan Răspunde

    Daca finantele confirma aceasta informatie bravo!
    Imi este teama ca cei care se lauda cu aceste cifre nu fac diferenta intre o sanctiune contraventionala cu amenda si plata acesteia la finantele locale.
    Domnilor sefi din politie si MAI care mai faceti astfel de afirmatii si intretineti psihoza ca “de aia dau politistii amenI ca primesc si ei cota parte”, hartiile de la procesele verbala neincasate, mai mult de 90%, nu sunt bani la bugetele locale!!

  3. Mae Răspunde

    Tu îți dai seama ce hoți înmbracați în uniforme ce stau pe la Colțuri și te așteaptă sa greșești ,,,,,plus cît mai bagă prin buzunare uaaaaa uaaaaa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.