O sătmăreancă laudă personalul de la UPU Satu Mare și de la Secția de Chirurgie a Spitalului Județean. Ea a dorit să transmită prin intermediul PortalSM un mesaj cu privire la experiența pe care a avut-o acolo.
Redăm mesajul integral:
„Despre Spitalul Județean, dar în special despre UPU Satu Mare, auzi numai lucruri cât se poate de rele, așa că atunci când săptămâna trecută mama mea a ajuns la UPU, iar apoi a fost necesară internarea am stat cu inima cât un purece. Spre surprinderea mea, la UPU Satu Mare a fost tratată excelent, asistentele, dar și doctorița s-au comportat impecabil și au fost foarte, foarte atente. A fost operată și internată la Secția de Chirurgie unde, din nou, oamenii au fost deosebiți. Medicul (Varodi) foarte atent și grijuliu, iar asistentele și practicantele foarte amabile cu ea și cu toți ceilalți pacienți. Cât timp am stat cu ea în spital, am văzut la ce sunt supuse asistentele și infirmierele, iar faptul că reușesc să rămână calme e aproape un miracol. Cel puțin pe Secția de Chirurgie, sunt foarte puține asistente, dar și mai puține infirmiere, față de numărul uriaș de pacienți pe care îl au în grijă. Toți pacienții cer ajutor, toți au nevoie de calmante și de o vorbă bună, iar ele se împart așa cum pot. Și sunt „în priză” non-stop. Le vezi pe holuri dimineața, la amiază, seara și întreaga noapte. Dacă ai nevoie de ceva, ca printr-o minune, în câteva minute ajunge o asistentă sau o infirmieră, iar atunci când are grijă de tine, o mai strigă din alte saloane. Și merge și acolo…. Sigur că mai sunt excepții, asistente mai puțin amabile și interesate, dar numărul e mic față de cel al asistentelor ce merită tot respectul.
După experiența asta de câteva zile în care am fost „martoră” la UPU și Chirurgie, am ajuns la concluzia că vina stă mai sus, nu la cei ce lucrează acolo. Ei fac față așa cum pot. Numărul de pacienți e uriaș, iar personalul este mult, mult prea mic. (La fel cum mult prea puține sunt și paturile de la UPU). Deci nu e mare mirare dacă mai cedează nervos câte o asistentă, infirmieră… etc., iar aici mă refer la cele de bună credință. Sunt printre ei oameni indiferenți, dar în mare parte, personalul e amabil și încearcă să facă față cu bine la tot.
Duc în spate o misiune grea, văd oameni suferind, plângând, urlând, oameni ce amenință că se sinucid, că se aruncă pe geam, dar cumva reușesc să rămână drepți. Merită respectul și prețuirea noastră. Mesajul acesta e pentru ei, pentru oamenii ce trag la spital din greu, dar continuă să fie buni cu cei din jur. Rămâneți la fel de atenți, și să sperăm că cei mai de sus vor face ordine cândva…”