Autoritățile au interzis activitățile din România care implică participarea a mai mult de 1.000 de persoane, a anunțat duminică secretarul de stat în MAI, Raed Arafat.
Este vorba de evenimente care se desfășoară fie într-o incintă, fie în aer liber, publice sau private, a precizat oficialul, iar măsura intră în vigoare chiar de astăzi. În cazul unor activități care implică mai puțin de 1.000 de persoane, deciziile se vor lua la nivel local, pentru fiecare eveniment în parte.
Școlile în care înregistrează cazuri de Covid-19 își vor suspenda cursurile pentru două săptămâni, meciurile de fotbal se vor desfășura fără spectatori, iar spectacolele mari vor fi anulate.
„Ştim şi ne cere scuze că această măsură va produce, poate, unele nemulţumiri sau un disconfort, dar consider că în acest moment sunt măsuri necesare pentru prevenire şi sperăm că o să avem înţelegerea tuturor celor care sunt implicaţi”, a spus Raed Arafat.
Și stagiile practice în spitale pentru studenţii la Medicină au fost sistate până la 31 martie, la fel și vizitele aparținătorilor. Raed Arafat a precizat că noile măsuri anunțate duminică sunt luate preventiv, pentru a împiedica răspândirea coronavirusului. Totodată, secretarul de stat a reiterat apelul către românii din Italia de a nu veni acasă de sărbători, dacă se află în zonele de risc.
Aceste restricții intră în vigoare de duminică, 8 martie, și sunt valabile până la data de 31 martie, când se va face o nouă evaluare, existând posibilitatea prelungirii lor ulterioare.
Sursa: Digi24