Ultima actualizare: azi, 12:22
Locale

Cum s-a produs incendiul de la penitenciar, în care au murit 3 deținuți. Ce spun procurorii

Cum s-a produs incendiul de la Penitenciarul Satu Mare, în care au murit 3 deținuți. Potrivit procurorilor, cele trei persoane au decedat din cauza intoxicației cu fum.

Ce spun procurorii:

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare efectuează cercetări cu privire la infracțiunea de omor calificat, faptă prevăzută de art.189 alin.1 lit.f din Codul Penal, reținându-se următoarea stare de fapt:

La data de 18 martie 2020, orele 20,00, un număr de 3 persoane private de libertate, încarcerate  în Penitenciarul Satu  Mare, în regim  semideschis de executare a pedepsei închisorii, aflate în încăperea cu numărul E 4.1 de la etajul IV al Secției de deținere E4, au baricadat ușa celulei în care erau încarcerați cu mai multe saltele și un pat supraetajat metalic, incendiind saltele așezate în dreptul ușii.

În aceste condiții trei deținuți au decedat, iar doi au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare, starea lor fiind bună. Concluziile provizorii ale medicului legist de la Serviciul de Medicină Legală Satu Mare au fost acelea că decesul celor 3 persoane s-a datorat asfixiei provocată de intoxicația cu fum.

La efectuarea cercetărilor Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare – Serviciul de Investigații Criminale.

 

Un comentariu

  1. unu Răspunde

    pe restu 5 trebuie sa ii bateti bine , de ii sun apa in cap jegosii dracului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.