PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

O tânără de 16 ani, al șaptelea caz de coronavirus din România

O tânără de 16 ani, al șaptelea caz de coronavirus din România. În urma testelor realizate la Timișoara, în cursul zilei de 5 martie 2020, asupra persoanelor cu care a intrat în contact tânărul de 16 ani, infectat cu noul coronavirus, a fost depistat un nou caz pozitiv, potrivit unui comunicat al Grupului de Comunicare Strategică.

Este vorba despre o tânără, colegă de clasă a băiatului de 16 ani, care s-a aflat în proximitatea acestuia. Tânăra este transferată la spitalul Victor Babeș din Timișoara.

În cazul celorlalte 25 de persoane asupra cărora s-au realizat teste, contacți ai tânărului de 16 ani, rezultatele sunt negative. Persoanele vor rămâne în continuare în izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile, conform măsurilor dispuse anterior.

Reamintim că trei dintre persoanele diagnosticate cu COVID-19 (coronavirus) pe teritoriul României au fost declarate vindecate, a informat ieri Grupul de Comunicare Strategică. Primul caz depistat în țară, bărbatul din județul Gorj, a fost externat. Ceilalți doi pacienți, femeia în vârstă de 38 de ani și bărbatul în vârstă de 48 de ani, internați într-un spital din Timișoara, au fost declarați vindecați după ce două teste efectuate la intervale de 24 de ore au avut rezultat negativ.