Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Spargeri în serie în Satu Mare. Hoțul, prins în flagrant de polițiști și reținut 24 de ore

Spargeri în serie în Satu Mare. Hoțul, care a dat lovitură după lovitură în județul Satu Mare, a fost prins în flagrant de polițiști și reținut 24 de ore.

Ce spune Poliția:

Polițiștii Secției Poliție Rurală Carei au reținut vineri, 28 februarie, un bărbat, de 30 de ani, din localitatea Moftinu Mare, bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt și a unei infracțiuni de tentativă la tâlhărie calificată.

La data de 28 februarie, în jurul orei 04.30, polițiștii Secției Poliție Rurală Carei împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Carei și jandarmi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea furturilor din locuințe, pe raza localității Moftinu Mare, ocazie cu care au prins în flagrant delict un bărbat, de 30 de ani, din localitatea Moftinu Mare, în timp ce ar fi săvârșit o infracțiune de furt.

Astfel, persoana în cauză a fost prinsă în flagrant delict în timp ce ar fi sustras diferite bunuri, din locuința nelocuită aparținând unei persoane, din municipiul Satu Mare. Acesta a fost prins și imobilizat de polițiști în curtea respectivei locuințe, având asupra lui bunurile pe care le-ar fi sustras și uneltele folosite la săvârșirea infracțiunii.

De asemenea, în urma verificărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul, de 30 de ani, ar fi comis în noaptea de 18/19 februarie, în jurul orei 03.30, o infracțiune de tentativă la tâlhărie calificată, pe raza localității Moftinu Mare.

Totodată, vineri, 28 februarie, polițiștii Secției Poliție Rurală Carei sprijiniți de luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale și însoțiți de specialist criminalist, au efectuat o percheziție domiciliară la domiciliul persoanei bănuite de furt, ocazie cu care au fost ridicate mai multe bunuri, susceptibile să provină din săvârșirea unor infracțiuni de  furt.

În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, în cadrul căruia polițiștii au dispus reținerea bărbatului în cauză pentru 24 de ore.

Sursa: IPJ Satu Mare

                        

Un comentariu

  1. Husar Răspunde

    Dacă tot ati pornit în campania de arestare a hoților, vă dau și eu un pont: suspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat are cam 55 de ani este din Odoreu si a jefuit sistematic comuna de 20 de ani. Se numeste Mitică ce de lege n- are frică! Măcar de ar petrece tot atâția ani în pușcărie unde e locul lui alături de colega lui, Sorina!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.